14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul va întâlni Foresta în barajul de promovare, Sporting a terminat pe locul 6, Avântul Valea Mărului, pe 8
Oţelul va întâlni Foresta în barajul de promovare, Sporting a terminat pe locul 6, Avântul Valea Mărului, pe 8

În Vinerea Mare au fost programate meciurile ultimei etape din returul Ligii a III-a. SC Oţelul a jucat în fieful lanternei Sportul Chiscani. Roş-alb-albaştrii lui Petre Grigoraş au controlat cu autoritate şi s-au impus la scor de forfait. Au marcat: Cîrjan şi Petrache, în prima repriză şi Nica, în partea a doua. 11-le de start pentru Oţelul: Dinu - Mereuţă, Stoian, Crihană, D.Popescu - Cucu, D.Cireş - Petrache, Alecu, Sevastian - Cîrjan.
În repriza a doua au mai intrat. Ghiocel, Neagu, Nica, Dobre, Ursu. Oţelul a terminat pe locul 1 cu 41 de puncte şi va juca în continuare la un prim baraj cu Foresta Suceava, ocupanta locului 2 din seria 1. Turul este programat pe 8 mai la Galaţi, iar returul pe 15 mai la Suceava. Învingătoarea va întâlni apoi câştigătoarea duelului Bucovina Rădăuţi - Dacia Unirea Brăila.

Blestemul accidentărilor

Pe „Lieşti Arena”, Sporting a întâlnit pe CSM 2007 Focşani, o echipă cu jucători experimentaţi, cu prezenţe în Liga 1 şi 2. Antrenorul Ionuţ Niculcea s-a confruntat cu serioase probleme de lot: Voicu, suspendat, Vădeanu şi Ţicămucă s-au accidentat la încălzire, iar Munchiu şi Chiriac au cedat şi ei până la pauză şi în aceste condiţii a fost nevoit să apeleze la „grădiniţă”. Focşănenii s-au impus la limită, scor final 2-1, golul victoriei fiind reuşit din fază fixă în ultimele minute. Pentru lieşteni a marcat Al.Stan. Sporting a folosit formula: Brăneţ - Iancu, Munchiu, Maftei, Năstase - Chiriac, Mihu - Moldoveanu, Stan, Milea - Grigoraş. Au mai intrat: Manău, Mucuţă, Călin, Zărnescu şi Hodorogea. Sporting a încheiat sezonul pe locul 6.
Avântul Valea Mărului a jucat pe stadionul Portu Roşu. Antrenorul Gheorghiţă Popa a fost nevoit să improvizeze, l-a titularizat ca portar pe Spînache, atacant de meserie deoarece ambii portari: Olaru şi Vlasie erau accidentaţi. Vălmărenii au învins cu 2-0, marcatori: Hilohi şi Ignat. Avântul a început cu 11-le: Spînache - L.Iancu, Antofe, Moise, Hilohi - Partenie, Ignat, Năpîrlică, Drăgan - G.Popa, Matei. Au mai jucat: Aftenie, Ţimpău şi Iacob. Echipa noastră a ocupat locul 8 cu 13 puncte şi după toate probabilităţile va evolua şi în sezonul viitor în eşalonul trei.


Articole înrudite