10 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul nu joacă nimic!
Oţelul nu joacă nimic!

Oţelul a obţinut un punct la Braşov, dar jocul echipei lui Weiss a fost pe alocuri penibil. Echipa gălăţeană s-a apărat uneori la disperare şi doar şansa sau imprecizia braşovenilor au salvat fosta campioană de la o înfrângere la scor. Care sunt motivele principale pentru care oţelarii nu au jucat mai nimic? În primul rând este vorba despre valoarea extrem de scăzută a multor jucători care au îmbrăcat luni tricoul fostei campioane. Plopeanu, Pecha, Popescu şi Zaharia sunt singurii jucători care ar putea primi notă de trecere. Mişelăricu a fost stângaci în execuţii şi a demonstrat că nu se poate descurca pe postul de fundaş dreapta. Sipovic are probleme cu mobilitatea şi este depăşit uşor de jucătorii cu viteză şi tehnică. Miron a fost depăşit la toate duelurile aeriene, iar Murgoci a fost ridicol şi pare nepregătit pentru postul de fundaş stânga. Poate că Lucian ar da randament mai bun ca mijlocaş de bandă. Stelian Cucu este prea încet în mişcări şi nu participă eficient la jocul ofensiv, în timp ce Vasile Gheorghe pare un jucător care se pregăteşte să renunţe la activitatea fotbalistică. Avdic a făcut doar faza din care s-a obţinut penalty-ul. Germanul pare a nu cunoaşte jocul de construcţie, ceea ce este grav pentru un fotbalist de 23 de ani. Alex Tudorie a făcut figuraţie la Braşov. În afară de o ocazie ratată, atacantul de 18 ani a fost mai mereu pe jos, iar pasele pe care le-a oferit coechipierilor au fost greşite. Austriacul Serkan Ciftci nu s-a remarcat decât printr-o ocazie care dacă era transformată în gol aducea cel mai probabil 3 puncte pentru echipa sa. În aceste condiţii, punctul obţinut de echipa gălăţeană pare miraculos. Cu doar patru fotbalişti care au jucat cât de cât bine, Oţelul a plecat neînvinsă de sub Tâmpa.
Antrenorul Hans Michael Weiss a recunoscut faptul că echipa sa a jucat prost. Germanul a renunţat la discursul că echipa sa câştigă pe zi ce trece în coeziune. Neamţul trebuie să lucreze la relaţiile de joc dintre jucători şi la posesie. Jucătorii Oţelului par de multe ori depăşiţi fizic şi incapabili să lege trei pase consecutive. Echipa gălăţeană a jucat în mare parte din meciul de la Braşov doar cu degajări, pentru ca mingea să se găsească cât mai departe de poarta lui Plopeanu. Oţelul are nevoie de jucători, dar poate că odată cu revenirile lui Karlic şi Onwuachi şi titularizarea lui Paulinho jocul echipei gălăţene la mijlocul terenului va căpăta mai multă consistenţă. Pentru echipa de la Dunăre urmează un meci dificil pe teren propriu, cu FC Botoşani, echipă care, duminică, a învins Astra Giurgiu. Dacă va evolua precum în partida cu FC. Braşov, formaţia gălăţeană va bifa cea de-a treia înfrângere în patru etape.


Articole înrudite