Liga a 2-a la fotbal a programat în weekend partidele celei de-a cincea. SC Oţelul a primit sâmbătă vizita celor de la ASU Poli Timişoara, o reeditare a finalei de acum 11 ani, care a adus titlul în vitrina roş-alb-albaştrilor.
Chiar dacă acum cele două formaţii evoluează în eşalonul secund, meciul, care s-a disputat pe o vreme potrivnică care însă nu i-a împiedicat pe cei mai înfocaţi suporteri gălăţeni dar şi timişoreni să fie prezenţi în tribune şi să-şi susţină cu căldură favoriţii, a început foarte bine pentru formaţia condusă de Dorinel Munteanu care a marcat în min.3, după un corner executat de pe dreapta de Neagu, Yabre a reluat spre colţul lung şi Gorovei a deviat mingea în poartă şi a stabilit scorul final.
Oţelul putea să-şi mărească avantajul în min.31, Neagu a executat o lovitură liberă, Cîrjan a reluat cu capul în faţa porţii şi Cisotti, din 2 metri nu a găsit cadrul porţii. Roş-alb-albaştrii au avut iniţiativa şi au controlat meciul şi în partea a doua şi au fost stăpîni pe situaţie pe final când timişorenii au încercat timid să pericliteze poarta lui Dur-Bozoancă.
„O nouă victorie muncită, meritată, pe deplin meritată. Am abordat jocul pe deplin concentraţi, asta a fost şi discuţia mea cu echipa. Eram convins că va fi un joc foarte greu, dar mă bucur că am crescut, din punct de vedere tactic, jocul. Se cam ridică la ce pretenţii am eu, ca joc, echipa noastră, din punct de vedere tactic. Adversarul nu ne-a pus probleme, nu au avut ocazii, dar noi puteam să mai marcăm. Mai avem de lucru, dar îi felicit din tot sufletul pe băieţi că au reacţionat exact la ceea ce le-am spus, adică la importanţa şi greutatea jocului”, a declarat Dorinel pentru Oţelul TV.
Rezultat final: SC Oţelul -Poli Timişoara 1-0 (1-0). Managerul tehnic Dorinel Munteanu a folosit formula: Dur-Bozoancă -Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea -Neagu, Cisotti, Gorovei (min.66 Jardan) -Nica (min.85 Markovic), Cîrjan (min.90+2 Bokhashvili), Maxim (min.66 Mitoi). Ca urmare a acestui rezultat, Oţelul urcă pe locul 2 cu 11 puncte şi rămâne neînvinsă după primele cinci etape. Echipa lui Dorinel Munteanu va juca runda viitoare, vineri 9 februarie, de la ora 16.30, la Bucureşti cu Progresul Spartac.