23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul este codaşă la toate capitolele
Oţelul este codaşă la toate capitolele

La Oţelul nimic nu merge bine. Jocul suferă, rezultatele sunt aproape catastrofale, iar situaţia financiară este foarte grea. În aceste condiţii suporterii nu ştiu ce să mai creadă. S-a vorbit despre o grevă a jucătorilor generată de întârzieri mari ale salariilor. Un fotbalist de bază, Dan Popescu, povesteşte cum s-au petrecut de fapt lucrurile: „Nu am fost în grevă. A fost decizia conducerii să ne lase câteva zile libere pentru că noi voiam să ne antrenăm. După ce s-a terminat partida cu FC Botoşani am primit un SMS în care ni s-a spus că luni este şedinţă. Apoi marţi am primit un nou SMS în care ni s-a spus ca joi să ne prezentăm la antrenamente pentru ca totul să fie reprogramat pentru miercuri. Noi, cei vechi din echipă, mai avem de primit banii pe 3 luni. Ni s-a promis că banii vor fi achitaţi până pe 31 august, însă pare greu de crezut că se va întâmpla acest lucru. Noi suntem jucători profesionişti şi am respectat programul conducerii. Domnul Weiss este un antrenor care se implică, dar rezultatele nu vin".
Pe lângă aceste probleme au apărut şi altele. Echipa se va deplasa la Iaşi cu un autocar închiriat. Autocarul Oţelului s-a defectat în drum spre Braşov şi se află într-un service din Buzău. S-a vorbit chiar despre o plecare în ziua meciului pentru partida de la Iaşi, ceea ce pare un scenariu science-fiction.
Cea mai dificilă situaţie o are însă antrenorul Hans Michael Weiss. Germanul are bagajele făcute, pentru că, în cazul unui eşec în partida cu formaţia lui Marius Lăcătuş, va fi demis. Cine poate citi printre rânduri interviul acordat de Lucian Ciofoaia înţelege perfect situaţia tehnicianului german. Hans Michael Weiss a acordat un interviu presei sportive centrale în care a afirmat că visul său este să salveze Oţelul de la retrogradare. Este puţin probabil ca tehnicianul care îl admiră pe sir Alex Fergusson să poată să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Germanul nu ştie unde să-şi aşeze jucătorii plus că nu cunoaşte încă Liga 1. Sunt probleme pe care le-am prezentat la numirea tehnicianului german şi pe care Weiss nu le poate rezolva. Jocul Oţelului suferă vizibil şi nu sunt semne că se va îmbunătăţi prea curând. Cum antrenorul este cel care plăteşte primul pentru rezultatele negative ale unei echipe, este greu de crezut că următorul meci pe teren propriu al Oţelului îl va mai prinde pe Weiss pe banca echipei gălăţene. Trist este faptul că după ce şi-a micşorat foarte mult bugetul, Oţelul continuă să aibă mari probleme financiare. De aici pleacă toate celelalte probleme.


Articole înrudite