23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul a triumfat la Piatra Neamţ
Oţelul a triumfat la Piatra Neamţ

Oţelul a început hotărâtă partida cu Ceahlăul. Pressingul insistent şi aşezarea ofensivă anunţau o prestaţie deosebită a fostei campioane a României. Ocaziile au început să apară abia după minutul 10. Era minutul 12 când Cernat i-a pasat lui Cristea, iar golgeterul gălăţenilor a alunecat şi a şutat în transversală. Un minut mai târziu, Grădinaru a demarat pe dreapta, a centrat şi Cernat a trecut pe lângă 1-0. Meciul a intrat apoi într-o perioadă liniştită până în minutul 23, când acelaşi Cernat l-a angajat cu o minge lobată pe Cristea, însă nouarul Oţelului a făcut o preluare în plus. Tot Cristea a reluat în minutul 36 centrarea lui Popescu, însă Calancea a salvat de la vinclu. Cele două echipe au intrat la cabine cu un rezultat alb, neconform cu ceea ce s-a petrecut pe teren.
Gălăţenii sunt la cârma partidei şi în partea secundă. Cernat îl încearcă pe Calancea din lovitură liberă de la 30 de metri chiar în minutul 46. Acelaşi irezistibil Cernat mai face slalom o dată în minutul 49, dar Popa şutează pe lângă poartă din unghi. Oţelarii atacă în valuri şi Cristea trimite un lob aproape perfect, dar mingea loveşte încheietura barelor. Popa trimite peste poartă la centrarea perfectă a lui Cristea şi golul părea că pluteşte în aer. Unica reuşită a meciului vine în minutul 57, când Cernat face un nou slalom, îi pasează lui Cristea, aflat la limita off-side-ului, şi atacantul fostei campioane nu mai ratează: 1-0 pentru Oţelul. Gălăţenii continuă să atace. În minutul 62 Karlik şutează din lovitură liberă, Calancea respinge în faţă şi Cristea nu poate să-l învingă pe portarul nemţean din 4 metri! Oţelul continuă sarabanda ratărilor. Cernat centrează ideal în minutul 72 şi Grădinaru reia incredibil cu capul pe lângă poartă. Ceahlăul are prima şi ultima ocazie de gol în minutul 81, când Mândruşcă a reluat cu capul peste poartă, din poziţie bună. Ultima ocazie a meciului a fost ratată în minutele de prelungire de Cernat, care nu şi-a mai găsit paşii.
Oţelul s-a impus cu 1-0 în faţa unei echipe care a părut demobilizată. Cea de a doua victorie a echipei gălăţene oferă speranţe suporterilor pentru parcursul viitor din campionat.

Declaraţii
Tibor Selymes: „Mă bucur că am obţinut în sfârşit o victorie. Mai mult decât succesul obţinut sunt satisfăcut de jocul prestat de băieţi. Jucăm din ce în ce mai bine şi acest lucru ne dă speranţe că vom putea să ne salvăm de la retrogradare. Vreau să câştigăm şi la Cluj.”
Florin Marin - antrenor Ceahlăul Piatra Neamţ: „Am făcut un meci foarte slab astăzi. Cu atitudinea pe care au avut-o jucătorii în meciul din această seară nu puteam să învingem pe nimeni. Dacă vom continua să evoluăm astfel vom avea mari probleme în lupta pentru evitarea retrogradării.”

Formaţii:
Ceahlăul: Calancea 7 - Ţepeş 4, Gorea 4, Marc 4, Slavickas 4 - Onciu 4 (Pavel 4), Tabacariu 4 - Chiţoşcă 4 (Popadiuc 4) Ştefănescu 4 (Mândruşcă 5), Margină 4 - Cârjan 3.
Oţelul: Hotoboc 6 - Murgoci 6 (Milea), Leca 6, Mişelăricu 6, Popescu 7 - Karlik 6, Helder 5 (Cucu 6) - Grădinaru 7, Cernat 8, Popa 5 (Jula 5) - Cristea 7.


Articole înrudite