15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Opt medalii pentru copiii de la Fantezia la Cupa Brăilei
Opt medalii pentru copiii de la Fantezia la Cupa Brăilei
Aşa cum v-am promis în articolul anterior, am revenit cu rezultatele „fanteziştilor” obţinute în concursul de la Brăila. Sala Carantina, locul de desfăşurare a Cupei Brăila, a reuşit să reunească peste 250 de perechi din oraşele Galaţi, Focşani, Bacău, Bucureşti, Piatra Neamţ, Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Buzău, Suceava, etc. Clubul Fantezia a delegat la această competiţie 29 de perechi, din care nouă au participat pentru prima dată la un concurs de dans sportiv. Cu toate acestea putem spune că micuţii dansatori (viitoarele perechi de top ale clubului) s-au descurcat destul de bine reuşind să ajungă în semifinalele concursurilor în care au dansat. Celelalte perechi deja consacrate au reuşit să obţină trei locuri I, trei locuri II, două locuri III, un loc IV, patru locuri V, un loc VI şi două locuri VII, toate în finalele competiţiilor la care au participat după cum urmează:
Locul I a fost ocupat de perechile: Constantin Rareş - Popa Jasmine, clasa E 6-9 ani, Levitchi Laurenţiu - Jipescu Bianca, clasa E 12-13 ani şi Lupaşcu Răzvan - Hortolomei Anca, open basic standard 16-35 de ani. Cele trei medalii de argint au fost obţinute: una de perechea Popa Dănuţ - Selin Teodora, la clasa D 12-13 ani şi două medalii de perechea Ionaşcu Dragoş - Iuraşcu Giulia, la open basic 16-35 de ani, atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino; Pe treapta a treia a podiumului au urcat perechile: Daghie Alexandru -Teodorescu Laura, open basic 12-13 ani şi Stăncescu Valentin -Vrînceanu Diana clasa E 14-15 ani; Locul IV a fost ocupat de perechea Boanţă Silviu - Ibrian Miruna, la clasa D 12-13 ani. Cele patru locuri cinci au fost obţinute de perechile: Eliade Iuniu - Turosu Oana, open basic latino 12-13 ani, Vădana Rareş - Banaga Laura, clasa D 6-11 ani, Holoc Gabriel - Pintilie Laura, clasa E 16-35 de ani şi Lungu Ştefan - Munteanu Sarah. Locul VI a fost adjudecat de perechea Sava Florin - Ştefan Andreea, clasa D 16-35 de ani, iar cele două locuri şapte au fost obţinute de perechile: Zaharia Ciprian - Ursu Eleni, la clasa D 12-13 ani şi Borcea Rareş - Mogoş Beatrice, la clasa E 6-9 ani. „Sunt mulţumită de rezultatul perechilor pe care le antrenez, în special de perechile de clasă, dar pot spune că şi începătorii sunt pe drumul cel bun. Se vede şi la avansaţi şi la începători lipsa de experienţă pe ringul de dans dar mai avem până la sfârşitul anului încă trei competiţii interne la care vom participa şi sunt convinsă că altfel vom pune problemele din 2013 când toate perechile vor prinde curaj şi vor dansa la adevărata lor valoare”, ne-a declarat Dana Lefter, antrenorul copiilor.


Articole înrudite