23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Metalosport speră în salvare
Metalosport speră în salvare

Metalosport a devenit principala speranţă a iubitorilor fotbalului din oraşul de la Dunăre. Acest lucru se întâmplă pentru că Dunărea a dispărut şi Oţelul respiră foarte greu. Chiar dacă a avut un tur slab, echipa gălăţeană vrea să pornească lansat în retur. Noul antrenor, Mihai Cobanu, anunţă schimbări majore în ceea ce priveşte lotul de jucători. Analiza care s-a făcut a dus la eliminarea fotbaliştilor care au dezamăgit. În ceea ce priveşte achiziţiile, acestea vor fi făcute după ce vor fi obţinute referinţe despre comportamentul jucătorilor.
Mihai Ciobanu, antrenor Metaloport: „Am făcut o analiză atentă a lotului împreună cu domnii Vlad Pavel şi Dorin Butunoiu şi am constatat că au fost jucători care au dezamăgit profund. Au existat componenţi ai lotului care au marcat goluri în buget în loc de porţile adverse. Am renunţat la aceste elemente perturbatoare pentru atmosfera din cadrul lotului. Vrem să aducem jucători care atunci când intră pe teren au o atitudine pozitivă. Nimeni nu le cere jucătorilor să marcheze două goluri dintr-un şut, dar ei trebuie să ofere tot ce au mai bun când intră pe gazon. Dacă există atitudine, restul poate veni pe parcurs. După cum am analizat eu seria din care facem parte, sunt două echipe în apropierea noastră, Callatis Mangalia şi FC Snagov, la diferenţă de 3 puncte, pe care vreau sa le depăşim încă din primele etape ale returului. Dacă vom reuşi să realizam acest lucru vom avea mai multă încredere în forţele proprii. Încă din primele zile ale anului am purtat discuţii cu jucătorii, pe care am dorit să-i cunosc mai bine. Jucătorii trebuie să înţeleagă că ei sunt cei mai importanţi şi ei sunt singurii care pot redresa corabia. Nu intru în teren nici eu nici preşedintele clubului. Dacă ei nu înţeleg acest lucru nu avem nicio şansă. Metalosport este o echipă mică, dar cu aspiraţii mari. Trebuie să-ţi fixezi target-uri înalte pentru a reuşi să ajungi aproape de ceea ce îţi doreşti. Sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul acestei grupări”.
Metalosport se reuneşte astăzi. Lotul are doar 20 de jucători, dar acesta va fi completat cu încă 10 fotbalişti care vor sosi până la jumătatea lunii februarie. Cu un staff întărit şi cu o altă atmosferă, Metalosport poate realiza un parcurs ascendent în primăvară.


Articole înrudite