23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Metalosport nu poate să câştige acasă!
Metalosport nu poate să câştige acasă!

Metalosport a dat pe mere mai mult decât a luat pe pere. Echipa gălăţeană a pierdut pe teren propriu partida cu Înainte Modelu după ce obţinuse o remiză spectaculoasă, 5-5 în deplasare cu FC Snagov.
Partida cu formaţia din Modelu a început şocant pentru gazde, care s-au văzut conduse încă din minutul 2, dintr-un penalty. Mihu a egalat în minutul 8 şi se părea că lucrurile vor reintra în normal. Metalosport a ratat apoi pe bandă rulantă, astfel că la pauză s-a intrat cu rezultatul de 1-1. Oaspeţii au marcat golul de 2-1 în minutul 60, iar din minutul 70 au rămas în 10 oameni. Elevii lui Vlad Pavel au egalat, dar nu au reuşit să înscrie măcar golul egalizator.
Dorin Butunoiu, preşedintele Metalosport Galaţi, a declarat: „Am pierdut din nou acasă. Cine vrea să câştige în deplasare trebuie să joace cu noi. Am crezut că băieţii sunt în revenire, dar m-am înşelat. Ce pot să mai spun după o astfel de înfrângere? Am făcut o gafă la începutul partidei, apoi am egalat, am ratat din nou exasperant, am luat gol şi când am evoluat cu un om în plus nu am reuşit nici măcar să egalăm. Cred că jucătorii îşi vor mai lua salariile abia după ce vor obţine câteva rezultate pozitive. Am încercat să-i motivez şi le-am dat salariile cu o zi înaintea partidei cu echipa din Modelu, dar degeaba. Nu ştiu ce să mai fac. Sunt câţiva jucători care, pur şi simplu, şi-au bătut joc în partida de sâmbătă. Vreau să se termine turul de campionat mai repede pentru ca să restructurez lotul şi să avem parte de un nou inceput. Cred că încă ne putem salva de la retrogradare".
Metalosport ocupă penultimul loc în serie, cu 4 puncte acumulate în 9 partide. Echipa gălăţeană va întâlni etapa viitoare în deplasare ultima clasată, Viitorul Domneşti.


Articole înrudite