15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Memorialul Zoltan David şi-a desemnat laureaţii
Memorialul Zoltan David şi-a desemnat laureaţii

ACS Sporting Galaţi a organizat cu sprijinul Primăriei Galaţi, Fundaţiei Sportului Gălăţean şi a unor sponsori, la începutul acestei luni, pe stadionul Dunărea 2, Memorialul „Zoltan David”, un turneu de fotbal juvenil la categoriile de vârstă: 2008, 2007, 2006 şi 2005.
La start au fost prezente 32 de echipe din Galaţi şi judeţele învecinate, cu un total de 350 copii.
La categoria 2008, locul I a fost ocupat de echipa Stars Brăila 2 (antrenor Alexandru Balaban) , locul II - Şcoala de fotbal Oţelul Galaţi (antrenor: Bogdan Balaban) şi locul III - Stars Brăila 1.
La categoria 2007 locul I a fost ocupat de Metalosport Galaţi (antrenor: Lucian Măstăcan), locul II - Luceafărul Brăila (antrenor: Andrei Coman) şi locul III - Kinder Brăila.
La categoria 2006 locul I a fost adjudecat de Stars Brăila (antrenor: Paul Baltă), locul II - Luceafărul Brăila (antrenor: Nicu Baldovin) şi locul III - Metalosport Galaţi (antrenor: Lucian Măstăcan).
La categoria 2005, podiumul a arătat asfel: locul I - Metalosport Galaţi (antrenor: Iulian Olteanu), locul II - Şcoala de fotbal Oţelul Galaţi (antrenor: Bogdan Balaban), locul III - Şoimii Dunăreni (antrenor: Bogdan Crăciun). Câştigătorii au primit echipamente şi o minge Joma, cupă şi medalii, locurile II câte 4 mingi ,cupe şi medalii şi locurile III câte 3 mingi, cupă şi medalii. S-au acordat premii individuale la toate categoriile de vârstă:
- cei mai buni portari care au primit mănuşi RG şi cupe: Matei Bogdan Andrei (Şcoala de fotbal Oţelul Galaţi), Frăţilă Valentin (Luceafărul Brăila), David Ochiană (LPS Galaţi) şi Luca Chirilă (Metalosport Galaţi);
- cei mai tehnici jucători, recompensaţi cu echipamente Joma şi cupe: Leonard Munteanu (FC Galaţi), Robert Roman (Luceafărul Brăila), Matei Gheorghe (Metalosport Galaţi) şi Andres Neculiţă (Şcoala de fotbal Sorin Balaban);
- golgeteri, care au fost răsplătiţi cu echipamente Joma şi cupe: Andrei Bratosin (Stars Brăila), Robert Bertea (Metalosport Galaţi), Cosmin Ştefănescu (Luceafărul Brăila) şi Leonard Dragomir (Şoimii Dunăreni);
- premiu special, de încurajare: Mario Dănăilă (Metalosport Galaţi 2005), accidentat în prima zi a turneului. „Mulţumim tuturor echipelor participante şi antrenorilor şi sperăm să facem o tradiţie din Memorialul „Zoltan David”, ne-a declarat preşedintele Grosu de la ACS Sporting Galaţi. Momentele artistice au fost asigurate de trupa Funky Dance (instructor: Andreea Ignat).


Articole înrudite