24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Meciul ultimilor 45 de ani pentru hocheiul gălăţean
Meciul ultimilor 45 de ani pentru hocheiul gălăţean

Hocheiul are tradiţie la Galaţi. În cei aproape 50 de ani de practicare a sportului cu pucul şi crosa în oraşul de Dunăre, generaţii de hocheişti au jucat atât pentru echipa oraşului cât şi pentru echipa naţională. Huţanu, Berdilă, Brandabur, Olenici, Chiriţă, Burada, Geru, Timaru, Andrei Nuţu, Zaharia sunt doar câţiva dintre hocheiştii legendari care s-au născut în Galaţi sau au evoluat pentru Dunărea. Chiar dacă a dat hocheiului multe nume de prim plan, Galaţiul nu se poate lăuda cu performanţe deosebite. Singurul trofeu din vitrina clubului este Cupa României câştigată în 1988. Echipa de atunci era formată din mulţi jucători care abia depăşiseră vârsta junioratului sau erau chiar juniori! Corciova, Geru, Andrei Nuţu, Voican, Potap, Zaharia erau cei câţiva juni care alături de fratele lui Zaharia şi Toni Marcu au reuşit să învingă Steaua, unde evoluau Chiriţă, Netedu, Burada, Cazacu, Olenici sau Dinamo unde jucau Huţanu, Doru Tureanu, Costea sau SC Miecurea Ciuc care îi avea în componenţă pe celebrii Antal şi Solyom! Performanţa gazdelor a fost uimitoare, dar, din păcate, echipa s-a destrămat. Corciova, Voican şi Potap au fugit în străinăte pentru că pe atunci nu se putea emigra legal iar Geru, Andrei Nuţu şi Zaharia au ajuns la Steaua.
De 27 de ani încearcă Dunărea să-şi facă echipa care să se bată la titlu. Între timp au apărut jucători talentaţi, dar aproape toţi au fost transferaţi la Steaua. În vara lui 2014, Dunărea a pornit pe un drum nou. A fost adus antrenorul finlandez Rauhanen, care a adus şi 5 conaţionali, dar experimentul a eşuat repede. Conducerea clubului s-a hotărât apoi să aducă 5 ucraineni, jucători de naţională. Scherbatyuk, Ryabenko, Chernenko, Donika şi Nimenko sunt hocheişti foarte valoroşi. Echipa gălăţeană avea însă nevoie de încă o linie pentru a se bate cu Steaua, Corona şi SC Miercurea Ciuc. Şi au venit 4 hocheişti de la Ciuc. S-a ajuns astfel ca în lotul Dunării să mai existe doar 4 gălăţeni: Radu Viorel, Cătălin Geru, Adrian Irimia şi Mircea Nicula. Restul lotului este format din jucători ucraineni şi hocheişti veniţi de la Miercurea Ciuc şi Gheorgheni. Toţi aceşti jucători aveau nevoie şi de un nume mare care să-i conducă. Şi a fost numit antrenor principal Cornel Chiriţă. Rezultatele nu au venit imediat. Dunărea a avut însă şansa ca SC Miercurea Ciuc să nu se califice în semifinalele play-off-ului. Adversara Dunării din semifinale a fost desemnată, însă, campioana Corona Braşov. Specialiştii nu dădeau nicio şansă elevilor lui Chiriţă. Iată însă că dunărenii au făcut două partide senzaţionale pe propriul patinoar şi s-au impus cu 4-1 şi 4-3. Dunărea conducea cu 2-0 şi mai avea nevoie de un succes pentru a disputa finala. Meciurile de la Braşov nu au avut istoric. Campioana s-a impus în ambele partide cu scoruri de tenis. A fost 6-1 în ambele meciuri, iar braşovenii au devenit din nou favoriţi la calificarea în finală.
Urmează meciul decisiv, în care Dunărea trebuie să se autodepăşească pentru a se califica în finală. Conducerea clubului încearcă să-l recupereze pe Nimenko, care a fost suspendat, dar ar putea apărea pe gheaţă astăzi. Publicul poate să împingă de la spate echipa în meciul din această după-amiază. Dunărea-Corona, meciul decisiv pentru calificarea în finala campionatului, se joacă luni de la ora 17:30 pe patinoarul artificial. Intrarea este liberă. Galaţiul sportiv are nevoie de o calificare în finala campionatului. Scrieţi istorie pentru hocheiul gălăţean!


Articole înrudite