Săptămâna trecută, la Braşov s-a desfăşurat turneul internaţional de handbal Cupa Fun Sports. Dacă la ediţiile precedente au participat şi echipe din oraşul nostru, la ediţia din acest am avut emoţii pentru Naţionala României de cadete. Deşi au participat la o categorie de vârstă mai mare, Under 18, tricolorele, printre care s-au aflat şi Mălina Bichir, Andreea Prescură, ambele de la ACS Danubius 2010 respectiv Sarah Darie, de la Handbal Art, s-au descurcat foarte bine şi au ocupat locul doi în clasamentul final. România a înregistrat rezultatele: 31-18 cu Kumanovo Macedonia, 35-20 cu Dinamo Braşov, 41-25 cu HCM Craiova, 35-25 cu CSM Ploieşti, 35-26 cu Transilvania Braşov şi 31-33 cu CSM Bucureşti, campioana naţională la Under 18. „Ne-am descurcat bine, am arătat ca o echipă puternică, cu un viitor frumos, am obţinut cinci victorii şi singura înfrângere a venit cu CSM, după un meci în care am condus şi noi şi ele, părerea mea este că în ciuda rezultatului de pe tabelă, noi am fost mai bune”, ne-a declarat Mălina Bichir. Din lotul României face parte şi o a patra jucătoare gălăţeancă, Bianca Miu, legitimată la United, care din păcate nu a putut evolua din cauza unor dureri la genunchi.