Liga Naţională de handbal feminin a programat în weekend partidele unei noi etape. CSU Danubius Galaţi a întâlnit în deplasare pe CSM Bistriţa. O partidă practic fără nicio miză pe care însă ambele echipe au tratat-o cu maximă seriozitate. A rezultat un joc echilibrat, în care bistriţencele au condus în permanenţă pe tabela de marcaj dar de fiecare dată gălăţencele au revenit spectaculos, s-au ţinut scai de adversar iar pe final puteau chiar egala. Rezultat final: CSM Bistriţa - CSU Danubius 29-28 (16-15). Antrenorul Valeriu Costea a folosit lotul: Emilia Anghel, Laura Bujoiu - Cosmina Cozma (7 goluri), Mădălina Conache (1), Denisa Şelever (4), Nataşa Krnic (6), Andreea Taivan (5), Ramona Urse (1), Dajana Jovanovska (1), Elena Livrinikj (3), Ştefania Florea, Cristina Marcu, Andreea Chiricuţă, Nicoleta Vlad. CSU Danubius se clasează pe locul XI cu 14 puncte şi indiferent de rezultatele ultimelor două etape va juca la baraj. Două jucătoare ale echipei gălăţene: Mădălina Conache şi Ştefania Florea au fost convocate la Naţionala României şi au rămas la Bistriţa pentru un stagiu de pregătire centralizată în perioada 10-14 aprilie. Cea de-a treia jucătoare de la CSU Danubius care trebuia să se prezinte la lot, Andreea Chiricuţă nu s-a putut alătura colegelor tricolore din cauza unei accidentări la genunchi.