Campionatul Naţional Under 19 de futsal a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele din ultima etapă a turului. Sala Polivalentă Dunărea a găzduit duminică derbiul primelor două clasate din seria a 2-a, United Galaţi şi Futsal Club Dunărea Călăraşi. Aşa cum se anticipa, partida a fost interesantă şi a avut un ritm alert. Călărăşenii au marcat primii şi au condus şi cu 2-1, dar gălăţenii au condus ostilităţile, au revenit imediat şi au înscris de şapte ori consecutiv desprinzându-se decisiv pe tabela de marcaj: 8-2. Oaspeţii au transformat două lovituri de la 10 metri şi au redus diferenţa dar ai noştrii au închis tabela cu cel de-al 9-lea gol. Rezultat final: United - Dunărea 9-4 (5-2). Au marcat pentru echipa învingătoare, vicecampioana en-titre a României, care este antrenată de Cristi Ştefu şi Costel Străinu: Grecu 2 goluri, Boşneagă 4 g, Cojocaru, Arhire şi Afteni. Lotul de jucători: Dinicuţă, Vasiliu - Boşneagă, Arhire, Stratulat, Grecu, Cojocaru, Retegan, Matei, Vardianu, Afteni . Echipa gălăţeană se situează pe primul loc la finalul turului cu maxim de puncte, 18 şi golaveraj 69-11. De asemenea, Boşneagă şi Dinicuţă sunt componenţi ai Naţionalei României Under 19.
Sursa foto: Facebook - United Galaţi