29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Junioarele lui Miron Stanciu s-au situat pe un onorant loc cinci
Junioarele lui Miron Stanciu s-au situat pe un onorant loc cinci
Sala Lucian Grigorescu din Capitală a găzduit săptămâna trecută întrecerile turneului final al Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor III. Cele opt echipe calificate au fost împărţite în două serii: LPS Brăila, CSS 2 Baia Mare, CSS Galaţi, Grupul Şcolar Industrial Rm. Vâlcea (seria A) respectiv CSS 2 Bucureşti, HC Oltenia Rm. Vâlcea, AS Şcoala 181 SSP Bucureşti, CSS Petroşani (seria a II-a). Lupta pe semicerc a fost aprigă, s-a jucat la sacrificiu, apărând multe accidentări grave, miza pentru titlul fiind imensă. „Turneul a fost bine organizat dar un mare impediment a fost căldura insuportabilă din sală. Chiar dacă am aliniat o echipă mai tânără decât restul competitoarelor, am lăsat o impresie foarte bună, fiind lăudaţi de Remus Drăgănescu, director general la FRH şi de Popa Seviştean, antrenor coordonator la Centrul de Excelenţă de la Rm. Vâlcea. Din 2003, nicio echipă de fete de la clubul nostru n-a mai ajuns la turneul final, iar acum dacă n-am fi avut parte de un arbitraj ostil la primul joc, cred că ne-am fi bătut pentru o medalie”, ne-a declarat antrenorul emerit Miron Stanciu. Echipa gălăţeană a înregistrat rezultatele: 25-27 cu Gr. Şcolar Energetic Rm. Vâlcea, 28-32 cu LPS Brăila, 24-23 cu CSS 2 Baia Mare şi 33-26 cu HC Oltenia Rm. Vâlcea şi, s-a situat pe locul cinci în clasamentul final. Din păcate, în ultima zi a turneului, jucătoarea Alexandra Peleneagră a suferit o comoţie cerebrală şi a fost nevoită să rămână trei zile în spital. Titlul naţional a fost cucerit de AS Şc. 181 SSP Bucureşti. Lotul folosit de CSS Galaţi a fost: Denisa Condruz, Andreea Talica, Alexandra Bunduc - Daniela Corban (50 goluri), Andreea Corban, Alexandra Dindiligan, Andreea Taivan, Alexandra Peleneagră, Daniela Enache, Cristina Marcu, Marinela Mocleaşă, Andreea Magyari, Gabriela Antoneac.


Articole înrudite