Iubitorii sportului din urbea noastră vor avea un weekend devansat. După ce sâmbăta trecută au petrecut peste 8 ore la sala Polivalentă Dunărea, acum vor trebui să facă acelaşi lucru joi, o zi neobişnuită pentru competiţiile sportive. De la ora 12.00, CSM Galaţi va avea o misiune imposibilă în disputa cu liderul la zi din Liga Florilor la handbal feminin SCM Rm. Vâlcea, principala favorită la câştigarea campionatului în acest sezon.
După o pauză scurtă este programat un cuplaj la fileu. De la ora 16.00, CSM Arcada va primi vizita lanternei U Cluj Napoca. Băieţii antrenaţi de Sergiu Stancu, care sunt neînvinşi în acest an sunt mari favoriţi să obţină o victorie scurtă şi să se apropie la patru lungimi de liderul ACS Volei Municipal Zalău.
Partida vedetă va debuta de la ora 18.00 şi va avea în prim plan echipele feminine CSU Belor şi U NTT Cluj Napoca. Gălăţencele antrenate de Ileana Berdilă ajutată de Nelu Ivanov au manifestat o creştere de formă în ultimele etape şi ţin morţiş să spargă gheaţa şi în faţa propriilor suporteri şi susţinători şi să le ofere o victorie.
Sursa foto: Sportul Ilustrat