Liga Naţională de hochei pe gheaţă ne oferă un final de sezon regulat palpitant. Trei echipe sunt angrenate în lupta pentru primul loc care ar presupune un adversar mai uşor în semifinale. Patinoarul Olimpic din Braşov a găzduit luni seara partida dintre Corona şi CSM Galaţi. Chiar dacă au fost şicanaţi de gazde care nu le-au permis să efectueze antrenamentul oficial şi le-au limitat accesul în vestiare, hocheiştii pregătiţi de Vadim Shakraichuk şi Cornel Chiriţă au intrat foarte motivaţi pe gheaţă au condus cu 2-0 şi 3-1 la finalul celei de-a doua reprize după reuşitele lui Zagidullin, Irimia şi Kiricenko, ultimul chiar în inferioritate numerică.
Braşovenii au revenit pe tabela de marcaj în ultima repriză şi au împins meciul în prelungiri. Suspansul a continuat pentru că în over time niciuna dintre echipe nu a reuşit să dea lovitura decisivă. Corona a fost mai norocoasă la şuturi de penalitate, transformând două din seria de 5 în timp ce pentru CSM a reuşit acelaşi lucru doar Baskov (au ratat: Zagidullin, Kiricenko, Fefelov şi Neznamov). Rezutat final: ASC Corona Braşov - CSM Galaţi 4-3 după şuturi de penalitate (0-1, 1-2, 2-0, 0-0, 1-0). Podiumul Ligii se prezintă astfel: 1. Corona Braşov 81 puncte - 32 meciuri, 2. SC Miercurea Ciuc 80 p - 34 meciuri, 3. CSM Galaţi 76 p - 29 meciuri. Partida revanşă s-a disputat marţi seară după închiderea ediţiei. Al treilea duel direct dintre cele două echipe se va muta pe 15 martie, de la ora 18.30 pe Patinoarul Dunărea din Galaţi.
Sursa foto: Sportul Ilustrat