La sediul Federaţiei Române de Handbal a avut loc marţi la prânz tragerea la sorţi din faza 16-imilor de finală a Cupei României Fan Courier la handbal feminin. Sorţii au stabilit ca CSM Galaţi să întâlnească pe teren propriu o colegă de eşalon, Minaur Baia Mare, ocupanta locului 6 în Liga Florilor. „În primul rând este foarte bine că vom juca la Galaţi, evitând o deplasare obositoare. Vom aborda meciul la victorie, nu avem nicio presiune şi vom încerca să ne calificăm în faza următoare”, ne-a declarat antrenorul formaţiei gălăţene, Valeriu Costea. De altfel, în această fază se vor disputa mai multe dueluri între echipe care evoluează în acelaşi eşalon, fie Divizia A, fie Liga Florilor. Programul complet din 16-imi este următorul: CSM Slatina - SCM Gloria Buzău, CSA Steaua Bucureşti - ACS Şcoala 181 SPP Bucureşti, CSU Oradea - HC Dunărea Brăila, Crişul Chişineu Criş - FC Argeş Piteşti, CSM Tg. Mureş - Activ Plopeni, CSM Galaţi - Minaur Baia Mare, Corona Braşov - CSM Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti - CSU Cluj Napoca, HCM Slobozia - CSU Neptun Constanţa, Măgura Cisnădie - SCM Craiova, CSU Târgovişte - Dinamo Bitcoin Bucureşti, SCM Rm. Vâlcea - HCM Piatra Neamţ, Rapid Bucureşti - CSU Reşiţa, HC Zalău - Ştiinţa Bacău, Universitatea Timişoara - LPS Tg. Jiu, CS Mioveni - Gloria Bistriţa. Meciurile se vor disputa într-o singură manşă pe 17 februarie. În caz de egalitate după 60 de minute se vor executa aruncări de la 7 metri. Învingătoarele se califică în optimi.