23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul aşteaptă meciul România - Spania
Galaţiul aşteaptă meciul România - Spania

România - Spania va fi fără îndoială marele eveniment al anului 2015 în Galaţi. Nici măcar concertul lui Julio Iglesias nu a creat interesul de care se va bucura partida de tenis care va opune cele mai bune jucătoare din ţările lui Ilie Năstase şi Rafael Nadal. Mai multe oraşe s-au luptat să găzduiască cel mai important meci din istoria tenisului feminin românesc în întrecerea pe echipe. A ieşit învingător Galaţiul care a avut un atu important: sprijinul oferit de administraţia locală.
George Cosac - preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a declarat: „A fost concurenţă mare pentru găzduirea acestui super-meci. Degeaba ai o sală polivalentă de dimensiuni europene dacă nu există şi sprijin din partea autorităţilor. Cred că a venit şi timpul Moldovei să găzduiască evenimente de asemenea anvergură. Până acum am organizat astfel de meciuri la Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu. Cred că a sosit timpul ca şi Moldova să găzduiască un astfel de eveniment de dimensiuni mondiale. În ceea ce priveşte suprafaţa pe care se va juca, aceasta va fi adusă din Germania sau Austria. Cum spaniolele sunt specialiste pe zgură, vom juca pe o suprafaţă dură, pentru a valorifica jocul tenismenelor noastre. Se va juca pe o suprafaţă asemănătoare cu aceea de la Turneul Campioanelor de la Singapore."
Marius Stan - primarul Galaţi, a precizat: „Nu este un eveniment scump, pentru că o astfel de manifestare merită toate sacrificiile. Faptul că se organizează în Galaţi un astfel de eveniment este un lucru excepţional. Vreau să-i mulţumesc domnului Cosac pentru că a sprijinit acest proiect în care, sincer, eu nu prea am crezut la început. Iată că totul s-a transformat în realitate. Eu, ca şi cei mai mulţi dintre români, am o preţuire deosebită faţă de Simona Halep. Cred că după ce dau mâna cu ea nu mă mai spăl ziua respectivă pe mâini."
Pregătirile nu au intrat încă în linie dreaptă, pentru că mai sunt aproape 3 luni până la întâlnirea care va fi găzduită de patinoarul artificial. La meci vor asista şi Ion Ţiriac şi Ilie Nastase, corifeii tenisului românesc. Primarul Marius Stan a declarat că i-ar plăcea să facă câteva schimburi de mingi cu Ilie Năstase, dacă acesta va dori să joace un meci de old-boys. Cert este că biletele vor fi puse în vânzare cel mai probabil din luna decembrie.
Preţurile vor fi aproape sigur aceleaşi de la meciul de Fed Cup, România -Serbia, care s-a disputat în primăvară la Bucureşti, adică 60 de lei pe zi sau abonamente de 100 de lei pentru cele două zile când se vor juca cel mai probabil 4 meciuri de simplu. În cazul în care după 4 meciuri scorul va fi egal, 2-2, vor intra în teren şi perechile de dublu. România va avea la dublu perechea Niculescu - Begu, în timp ce Spania va alinia dublul Suarez -Muguruza. Pentru România vor evolua la simplu Simona Halep şi Sorana Cârstea, în timp ce pentru spaniole vor juca tot Carla Suarez Navarro şi Garbine Muguruza.


Articole înrudite