Handbalul masculin gălăţean are o pepinieră bună care produce. În perioada 10-20 august, la Sf. Gheorghe, Federaţia Română de Handbal a organizat o tabără de pregătire centralizată în vederea formării Naţionalei României de cadeţi. După antrenamente dure, teste fizice şi alte examene, sita a cernut şi din cei 40 de copii prezenţi, a fost definitivat lotul de 18. După ce au impresionat pe toată lumea, Rareş Costea, care s-a demonstrat încă odată că îi calcă pe urme tatălui său, Valeriu Costea, fostul pivot de la Steaua şi România, în prezent antrenorul echipei feminine CSU Danubius din Liga Naţională şi Alexandru Bucşe, ambii de la CSS Galaţi (antrenor: Costel Coman) au fost convocaţi pentru cele două amicale de la începutul acestei săptămâni cu Serbia de la Drobeta Turnu Severin. „Aşa cum v-am mai spus vreau să-l depăşesc pe tata şi să duc numele Costea cât mai sus posibil. Primul pas l-am făcut, am două selecţii şi am izbitit şi primele goluri pentru România. M-am simţit extraordinar, mi-a plăcut enorm atmosfera şi nu vreau să mă opresc aici”, ne-a declarat Rareş, care la turneul final de juniori 3 de la Sighişoara a fost desemnat cel mai bun pivot şi cel mai bun apărător. La rândul său, Alex, care de-asemenea a obţinut două premii individuale la turneul final: golgeter şi cel mai bun inter dreapta, a precizat: „Este ceva unic să ţi se cânte imnul, au fost emoţii mari dar unele constructive. Măbucur că am prins lotul, voi trage tare la antrenamente să mai fiu chemat şi cu alte ocazia. România a câştigat primul joc, scor final: 31-30, Costea 2 goluri şi Bucşe 1 gol iar Serbia şi-a luat revanşa în cel de-al doilea, scor 28-26, joc în care Rareş a izbutit 5 goluri. Pentru luna octombrie este programată încă o tabără de pregătire care se va finalizat cu un turneu amical în Lituania. Din lotul lărgit a făcut parte şi Robert Enuţă, unul dintre portarii de la CSS Galaţi.