United Galaţi nu are voie să facă paşi greşiţi în confruntarea de duminică cu Futsal Politehnica Iaşi. Gălăţenii vin după înfrângerea de la Miercurea Ciuc din prima etapă a returului şi au nevoie de cele 3 puncte pentru a rămâne pe podiumul Ligii I de futsal. Oaspeţii de duminică au şi ei nevoie de victorie pentru a prinde ultimul loc de play-off, astfel că se anunţă o confruntare spectaculoasă, în care ambele echipe vor încerca să câştige. United are avantaj moral în faţa ieşenilor, pe care i-au învins în turul campionatului cu 6-2.
„Mai avem două meciuri, cu Iaşi acasă şi în deplasare la Cluj. Cu siguranţă vom fi pregătiţi pentru ambele meciuri să jucăm foarte bine, să le câştigăm şi, de ce nu să încheiem anul pe primul loc pentru că mai sunt meciuri directe între primele cinci echipe şi rezultatele indirecte ne pot ajuta”, a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă Florin Ignat.
Antrenorul gălăţenilor mai crede că actuala ediţie de campionat este cea mai puternică din ultimii ani. „E un campionat foarte echilibrat. Din punctul meu de vedere este cel mai echilibrat din ultimii 5-6 ani. Înainte, dacă ştiţi şi dumneavoastră, erau o echipă maxim două. Şi asta e spre binele futsalului”, a concluzionat tehnicianul vicecampioanei României.
Meciul dintre United Galaţi şi Futsal Poli Iaşi se joacă duminică 25 noiembrie de la ora 18.00. Va fi ultimul meci al gălăţenilor pe teren propriu în acest an, United urmând să încheie partidele din 2018 cu o dispută în deplasare, la Cluj, la începutul lunii decembrie. Jucătorii vor avea o motivaţie specială, victoria fiindu-i oferită în dar preşedintelui clubului Toader Ştefu care joi a împlinit frumoasa vârstă de 60 ani. Podiumul Ligii 1 după 10 runde se prezintă astfel: 1. Autobergamo Deva 23 puncte, 2. Informatica Timişoara 23 p, 3. United Galaţi 22 p.
Sursa foto: Facebook - United