16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţencele Flavia Mihaela Leu, Denisa Ilinca Antohi şi Carmen Călin cântă la Hollywood
Gălăţencele Flavia Mihaela Leu, Denisa Ilinca Antohi şi Carmen Călin cântă la Hollywood

Concursul internaţional „Music For Kids", desfăşurat la Iaşi în perioada 4-7 August, a constituit o experienţă extraordinară, au fost trei zile încărcate cu emoţii şi multă bucurie. Bătălia pe scenă a celor mai bune voci din: România, Malta, Italia, Bulgaria, Turcia, Spania, Republica Moldova, Bolivia, Rusia s.a. a fost crâncenă dar satisfacţiile de la final au fost uriaşe, pe măsura muncii şi talentului. Estrada Copiilor şi-a confirmat încă odată cartea de vizită iar cele trei gălăţence au impresionat juriul şi au obţinut : Premiul I la categoria 11 ani - Flavia Mihaela Leu; Premiul I la categoria 12 ani: Denisa Ilinca Antohi ; Premiul Special al juriului însoţit de Premiul III la categoria 15-16 ani: Carmen Călin. „ Concursul a fost unul cu adevarat deosebit. Am căpătat o experienţă minunată alături de cele două colege gălăţence din cadrul studioului Estrada copiilor. Având un context internaţional, participând concurenţi talentaţi din Malta, Republica Moldova, Italia, Bulgaria, Bolivia, Turcia, Rusia, m-am simţit mândră ca îmi reprezint patria. Înainte de concurs am avut câteva emoţii constructive pe care le consider necesare oricărui participant. Festivalul s-a desfăşurat pe mai multe zile. Spre deosebire de alte concursuri de muzică, la Music For Kids nu a existat acea tensiune dintre concurenţi. Am legat prietenii cu oameni frumoşi şi talentaţi din diferite colţuri ale lumii şi aş retrăi oricând aceste zile de "basm". Mulţumesc din suflet profesoarei mele de canto, Andreea Ignat şi părinţilor mei pentru susţinere”, ne-a declarat Carmen Călin. De subliniat faptul că cele trei vedete au obţinut calificarea la Campionatul Mondial al artelor de la Hollywood - Los Angeles, care se va desfăşura în perioada 6-15 iulie 2018. „Sunt extrem de mândră de gălăţencele noastre care au reprezentat România la acest concurs internaţional. Felicitări fetelor, felicitări părinţilor pentru susţinere şi implicare, vă mulţumim tuturor pentru aprecierile din mediul online”, a precizat instructorul Andreea Ignat.


Articole înrudite