Pugiliştii români Alexandru Suvache şi Radu Simion au cucerit medaliile de argint la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Sarajevo, vineri, după ce au pierdut finalele în care au evoluat.
La cat. 54 kg, Alexandru Dumitru Suvache, sportiv legitimat la CSM Dunărea Galaţi, unde este pregătit de antrenorul Costel Burlacu, a fost învins la puncte de ucraineanul Ivan Bezuglîi (1-4). În finala cat. 66 kg, Radu Nelu Simion a cedat şi el la puncte, în faţa rusului Savva Morozov (1-4).
România a terminat Europenele de cadeţi cu 6 medalii, 2 de argint şi 4 de bronz, acestea din urmă fiind obţinute de Alexandru Narcis Magdalin (cat. 52 kg), Bogdan Nicuşor Trifu (cat. 57 kg), Leon Andrei Majer (cat. 90 kg) şi Mirela Elisa Cojocaru (cat. 48 kg).