16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Formaţia pregătită de Ileana Berdilă a încheiat sezonul regulat de A2 pe locul trei. După două săptămâni de pauză, în weekend va debuta faza a doua, cea a play-off-ului. Sala Siderurgistul va găzdui, de la ora 14.00, confruntarea CSU Galaţi - Concordia Chiajna. Faţă de prima parte a sezonului, echipa noastră nu va putea să le folosească în acest joc pe Irina Todaşcă, care a renunţat la activitatea competiţională după ieşirea nervoasă avută la jocul cu CSM Comision Brăila şi nici pe buzoianca Roxana Petre, care are piciorul imobilizat în gips. „Asta este situaţia, avem 11 jucătoare valide la acest moment, dar nu mi-e frică, ne vom descurca. Iniţial am vrut să jucăm ambele partide cu Concordia la Galaţi, dar am stat şi am socotit şi ne-ar fi costat destul de mult. Suntem favorite, nu avem cum să pierdem meciul de pe teren propriu, iar sâmbăta viitoare vom face tot posibilul să tranşăm definitiv disputa. Mai mult ca sigur mai departe vom juca cu Rapid, în faţa căreia avem de luat o revanşă după înfrângerile din sezonul regulat”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Altfel, băieţii lui Nelu Ivanov au ajuns aseară la Timişoara iar astăzi, de la ora 17.00 vor susţine derbiul suferinţei din Divizia A1 cu Universitatea din localitate.


Articole înrudite