15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fantezia a luat un titlu şi două medalii de bronz la Naţionale
Fantezia a luat un titlu şi două medalii de bronz la Naţionale

Sala Polivalentă din Iaşi a fost în weekend gazda celei de-a XXV-a ediţii a Campionatului Naţional de dans sportiv pe secţiuni. S-au pus în joc numai puţin de 15 titluri de campioni: 7 la secţiunea latino şi 8 la secţiunea standard, începând cu cei mici 6-9 ani şi terminând cu seniori II, 45-54 ani. În cele două zile de concurs s-au perindat pe ringul de dans 286 de perechi la standard şi 326 de perechi la latino. Aşa cum ne-a obişnuit de ani buni, Federaţia Română de Dans Sportiv a stabilit ca arbitrajul să fie asigurat de o brigadă formată din 18 arbitri veniţi din 17 ţări: Italia, Franţa, Anglia, Spania, Rusia, Germania, Olanda, Polonia, Norvegia, Cehia, Croaţia, Serbia, Macedonia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Lituania. Galaţiul nu putea să lipsească de la acest eveniment şi a trimis la campionat 7 perechi, cinci fiind ale clubului Fantezia şi două perechi mixte, reuşind să obţină: un titlul de Campioni Naţionali, două medalii de bronz, un loc IV şi un loc V în finale şi alte patru clasări meritorii: două în semifinale şi două în sferturile de finală. Pe locul I şi Campioni Naţionali a fost perechea mixtă: Mitzura Pentiuc (Fantezia Galaţi) - Radu Beşleagă (Dance Studio Iaşi) la standard junior I. Cele două medalii de bronz au fost obţinute de perechile: Tea Neculae - Rareş Vădană, la  standard junior I şi Maria Radu - Cosmin Lupoaie, la juniori II latino. Medaliaţii cu bronz au participat şi la cealaltă secţiune unde s-au calificat în finală şi au reuşit  locul IV la secţiunea latino (Tea şi Rares) şi locul V la standard (Maria şi Cosmin). Pe locul X în semifinala de la adulţi standard s-a clasat perechea Ioana Marcu-Răzvan Lupaşcu iar pe locul XI în semifinala juniorilor I latino s-a clasat perechea Jasmine Popa - Rareş Constantin. Sferturile de finala la copii II latino au adus perechea mixtă Maria Hârtopeanu (Fantezia) - Armand Georgescu (Sportul Studenţesc) pe locul XVIII iar Diana Ţarălungă - Bogdan Barbu s-a poziţionat pe locul XXVII la tineret standard şi pe XXIX la latino. „Aşa cum am spus mereu, competiţiile de dans sportiv din România au avut un nivel ridicat, lucrul dovedit şi de acest campionat unde au participat foarte multe perechi valoroase. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi peste câteva zile la Dance Masters unde şi-au anunţat prezenţa foarte multe perechi din topul mondial. Este şi va fi din ce în ce mai greu. Dar asta nu ne sperie ci din contră ne întăreşte din ce în ce mai mult, ne ambiţionează la maxim, uităm repede de locurile ocupate la ultimul concurs şi o luăm de la zero cu pregătirea următoarei etape. S-a muncit mult pentru campionat iar fiecare pereche a cules ceea ce a semănat. Suntem în grafic chiar dacă ne-am fi dorit mai mult de la fiecare pereche în parte. Avem o lună plină cu foarte multe competiţii după care vom începe pregătirile pentru Campionatul naţional de 10 dansuri, concomitent cu pregătirea celorlalte perechi care au ca obiectiv Campionatul naţional pe clase de dans”, ne-a declarat antrenoarea Andreea Adam. (foto: Dan Marina)


Articole înrudite