16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipa gălăţeană Phoenix va evolua pentru prima dată în deplasare acest sezon
Echipa gălăţeană Phoenix va evolua pentru prima dată în deplasare acest sezon

După ce a evoluat pe teren propriu în primele trei etape, Phoenix va întâlni sâmbătă, de la ora 16.00 în deplasare pe BC Timba Timişoara. Echipa gălăţeană are tot lotul valid de această dată, americanul Cameroon Rundles, care a refuzat să joace în ultima etapă la Galaţi cu BCM U FC Argeş Piteşti din cauza întârzierilor salariale şi-a cerut scuze pentru ieşirea avută şi a fost reprimit în lot. Atmosfera în tabăra gălăţeană este bună, meciul va fi tratat cu maximă concentrare şi cu dorinţa unui rezultat pozitiv. „Suntem încrezători în acest meci deşi stim că nu va fi uşor la Timişoara. Timba vine după o calificare în Cupa României care le dă o motivaţie bună în abordarea următoarelor meciuri. Au jucători cu gabarit care dau forţă în jocul de sub panou şi în special la recuperări. Noi avem atuurile noastre şi vrem să le folosim pentru a ieşi câştigători”, a declarat tehnicianul de la Phoenix, Florin Nini. După trei etape, echipa noastră se află pe locul 5 cu cinci puncte.


Articole înrudite