14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărenii vor avea stadion nou
Dunărenii vor avea stadion nou
Terenul Dunărea 2 a început să prindă contur, la această oră lucrările fiind gata în proporţie de 85%. Lucrările au fost întârziate din cauza absenţei unei rigole care să protejeze terenul de mizeriile care ar putea să se scurgă de pe deal în urma unor ploi abundente. După toate previziunile făcute de cei implicaţi, construcţia va fi finalizată până la finele acestei săptămâni. Mai rămâne în discuţie problema ridicării vestiarelor şi tribunelor. „Pentru vestiare şi tribune va trebui să fim ajutaţi de Federaţie cu 100.000 de euro, dar şi de Consiliul Local, cu aceeaşi sumă. Vom rezolva această situaţie în cel mai scurt timp”, a precizat preşedintele clubului FCM Dunărea, Auraş Braşoveanu. Stadionul Dunărea va intra în reparaţii capitale în perioada imediat următoare iar echipa dunăreană, care activează în eşalonul secund, ar putea susţine partidele oficiale din sezonul 2012-2013 pe gazonul artificial. Trupa pregătită de Eugen Baştină şi Vali Stan, care a încheiat ultima ediţie de campionat pe locul X, va relua antrenamentele pe 2 iulie.

Articole înrudite