Eşalonul secund a programat în weekend partidele celei de-a XI-a etape. FCM Dunărea s-a deplasat la Slobozia unde a întâlnit revelaţia din acest sezon, Unirea. După un joc de luptă, nespectaculos din cauza terenului umed, cu o primă repriză echilibrată şi cea de-a doua controlată de gazde, mai ales în ultima jumătate de oră, când au avut şi superioritate numerică, dunărenii au reuşit să ajungă la al patrulea joc consecutiv fără înfrângere. Gălăţenii au deschis scorul în min. 37 prin Cucu, care s-a înălţat şi a fructificat cu o lovitură de cap cornerul executat de Cristea. Ialomiţenii au restabilit egalitatea pe tabelă cu nouă minute înainte de final, dar trebuie să remarcăm faptul că din min. 63 ai noştri au evoluat în inferioritate, după ce antrenorul-jucător Daniel Florea a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. În min. 90, aceeaşi soartă a împărtăşit-o şi colegul său Radu. „A fost un joc de uzură, în care starea terenului, unul mocirlos şi-a pus amprenta şi ambele echipe am jucat cu mingi lungi, altfel nu s-a putut. Prima repriză a fost echilibrată, am deschis scorul, dar involuntar în partea a doua ne-am retras inexplicabil şi pe final am primit un gol din fază fixă, pe o lipsă de marcaj. Vreau să vă spun că la 1-0 ni s-au anulat două goluri pe motiv de offside, dar cel puţin la cel al lui Chelaru, am dubii mari, părerea noastră este că a fost valabil. De altfel şi gazdele au solicitat penalti, prestaţia celor doi asistenţi fiind destul de ştearsă. După eliminarea lui Florea, gazdele ne-au supus la o presiune totală şi un punct este mai bun decât nimic”, ne-a declarat antrenorul principal Vali Stan. Rezultat final: Unirea Slobozia - FCM Dunărea 1-1 (0-1). Dunărea a folosit formula: Măstăcan - L. Radu, Florea, Teleagă, Popescu - Iancu (min.59 Grosu), Cucu, Chiriac, Dragomir (min.65 Căldăraru), Cristea - Drăgan (min.46 Chelaru). Alte rezultate înregistrate: Chindia Târgovişte - Farul Constanţa 4-1, Sportul Studenţesc - Delta Tulcea 0-4, ACS Buftea - Dinamo II 2-4. Partidele Săgeata Năvodari - FC Botoşani şi CF Brăila - Rapid CFR Suceava s-au disputat după închiderea ediţiei. Echipa gălăţeană a ajuns la cota 9 puncte şi se află pe locul X. Runda viitoare este programat derbiul Dunării de Jos: FCM Dunărea - CF Brăila.