23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărea va evolua în serie cu Săgeata Năvodari
Dunărea va evolua în serie cu Săgeata Năvodari

Liga secundă rămâne competiţia în care schimbările se petrec de la o săptămână la alta. Dacă în urmă cu o lună se stabilise ca fiecare serie să aibă câte 14 echipe, lucrurile au luat o altă întorsătură. FC Vaslui şi Minerul Motru au anunţat că nu se înscriu în campionat, astfel că s-a ajuns la 2 serii a câte 13 formaţii. Şi numărul echipelor care vor retrograda s-a modificat. Dacă iniţial câte 8 echipe din fiecare serie ar fi trebuit să ia drumul ligii a 3-a, acum doar câte 4 formaţii din fiecare serie vor spune la revedere ligii secunde. Marele inconvenient este că în fiecare etapă va exista câte o formaţie care va sta. FCM Dunărea va avea drept colege de serie pe Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, ACS Berceni, SC Bacău, CF Brăila, Gloria Buzău, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, Farul Constanţa, CS Baloţeşti, FC Voluntari şi Fortuna Poiana Câmpina. Va fi interesant duelul dintre Dunărea şi Fortuna Poiana Câmpina, echipă la care evoluează Ciprian Milea, Vali Munteanu şi Marin, foşti jucători ai echipei gălăţene. Programul celor două serii ale ligii secunde va fi tras la sorţi la începutul lunii august.


Articole înrudite