23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărea se pregăteşte intens
Dunărea se pregăteşte intens

FCM Dunărea îşi completează lotul pe zi ce trece. Faţă de jucătorii care s-au aflat marţi la reunire au mai apărut Istrate şi Panait. Fotbaliştii gălăţeni se pregătesc sub comanda lui Damian Băncilă, tehnicianul care a stat pe bancă în ultimele 4 etape ale campionatului trecut când Dunărea a acumulat 9 puncte. „Ne-am reunit luni pe 14, dar pregătirea propriu zisă am început-o pe 15 iulie. Lotul nu a fost la fel de numeros precum în anii trecuţi, dar acest lucru contează mai puţin în acest moment. Primele 10 zece zile sunt dedicate readaptării la efort. După aceea ar trebui să urmeze o pregătire centralizată la munte, dar aceasta va fi doar dacă vor exista fonduri. Dacă nu vom pleca la munte vom face câte 2 antrenamente zilnice la noi pe stadion. După perioada de pregătire de 10-12 zile ne mai ramân 3 săptămâni până la începutul campionatului, pe care le vom folosi pentru meciuri amicale. Dunărea va disputa 6 meciuri de verificare, însă adversarii nu au fost încă stabiliţi. Până la debutul campionatului vom juca în Cupă pe 13 sau pe 24 August. În ceea ce mă priveşte, sunt onorat să lucrez alături de 2 oameni care au evoluat în Champions League, profesorul Ionel Tămăşanu şi Tudorel Călugăru. Nu contează dacă voi fi antrenor principal. Voi rămâne lângă echipă indiferent dacă voi conduce echipa de pe bancă sau nu. Rolul meu va fi să-i ajut pe jucătorii tineri să se exprime la adevărata lor valoare”, ne-a declarat Damian Băncilă.
Dunărea îşi va definitiva banca tehnică şi lotul de jucători până la finalul lunii iulie. Damian Băncilă ar merita o şansă pentru că a dovedit la finalul campionatului trecut că poate face lucruri frumoase cu jucători care erau consideraţi blazaţi şi lipsiţi de ambiţie.


Articole înrudite