23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărea a jucat doar 2 reprize la Miercurea Ciuc
Dunărea a jucat doar 2 reprize la Miercurea Ciuc

CSM Dunărea a început foarte hotărâtă partida de la Miercurea Ciuc. Hocheiştii gălăţeni se întăriseră cu austriecii Stesinger şi Lakos, care s-au întors în România măcar pentru partida din inima Harghitei. Dunărea a deschis scorul încă din minutul 3, prin cehul Jeslinek. Gălăţenii au reuşit să păstreze rezultatul până la pauză. Repriza secundă a fost extrem de disputată. Gazdele de la SC Miercurea Ciuc au egalat prin Mihaly, însă acelaşi Jeslinek i-a adus din nou pe oaspeţi în avantaj. Ciucanii au reuşit să egaleze cu un minut înaintea finalului părţii secunde prin Biro. Ultima repriza a fost practic fără istoric. Gazdele au înscris de 4 ori prin Farkas şi Sjolund de 3 ori şi au fixat un scor dur pentru oaspeţi, 6-2. Dunărea a suferit 4 eliminări în această repriză, ceea ce arată pregătirea fizică deficitară a hocheiştilor lui Marius Trandafir.
SC Miercurea Ciuc s-a impus la un scor de tenis, iar Dunărea a arătat că nu se poate bate pentru accederea în finala ligii naţionale de hochei pe gheaţă. O partidă de hochei durează 3 reprize, iar gălăţenii au jucat doar 2 la Miercurea Ciuc.
Proiectul Dunărea a început frumos, însă plecările antrenorului finlandez Kari Rauhanen şi ale celor 5 jucători finlandezi au bulversat echipa gălăţeană. O echipă nu se poate construi peste noapte, iar obiectivul realist al echipei gălăţene în acest sezon trebuie să fie ocuparea locului 3. Nu va fi însă uşor, pentru că adversara echipei de la Dunăre în lupta pentru bronzul naţional este Steaua, echipă care a învins în prima etapă SC Miercurea Ciuc cu 6-5. Favorita la titlu rămâne Corona Braşov, care chiar dacă s-a despărţit de antrenorul slovac Ihnacak a învins miercuri Steaua cu 6-3. Dunărea va creşte cu siguranţă în joc, dar nu se poate angrena deocamdată în lupta pentru titlul de campioană. Lupta pentru trofeul suprem se va da la fel ca şi în anii trecuţi între Corona şi SC Miercurea Ciuc.


Articole înrudite