15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De luni, Galaţiul devine capitala hocheiului mondial
De luni, Galaţiul devine capitala hocheiului mondial

După aproape patru decenii, oraşul de la Dunăre va reveni în circuitul hocheiului mondial. În perioada 3-9 aprilie, la Patinoarul Dunărea se va desfăşura Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă seniori, Divizia II - Grupa A. La start vor fi prezente echipele: România, Australia, Serbia, Spania, Islanda şi Belgia. Din lotul tricolor fac parte şase jucători de la CSM Dunărea Galaţi, câştigătoarea Cupei României şi medaliată cu bronz în Liga Naţională: Botond Flinta, Mihai Georgescu, Adrian Irimia, Nicuşor Luşneac, Levente Lorincz şi Ede Mihaly. Conducerea tehnică va fi asigurată de: Martin Lacroix - antrenor principal, care recent a condus Corona Braşov spre titlul de campioană naţională, gălăţeanul Marius Trandafir şi Nelu Alexe - antrenori secunzi. Toate echipele au ajuns la Galaţi şi de vineri vor efectua antrenamente pe gheaţă. Competiţia va debuta pe 3 aprilie cu partida Australia - Serbia, de la ora 13.00.
Echipa României are următorul program competiţional: 3 aprilie, ora 20.00, Belgia – România, 4 aprilie, ora 20.00, România – Serbia, 6 aprilie, ora 20.00, România – Islanda, 7 aprilie, ora 20.00, Australia – România, 9 aprilie, ora 20.00, România – Spania. Primăria Municipiului Galaţi a pus în vânzare biletele pentru acest eveniment sportiv. Biletele, se pot achiziţiona de la Casa de bilete a patinoarului din Galaţi cât şi de pe site-ul www.bilete.ro, la următoarele costuri:
Pentru meciurile de la orele 13.00 şi 16.30, costul unui bilet/meci: 10 lei/adult; 5 lei/copil (7-14 ani). Pentru meciurile de la ora 20.00, costul unui bilet/meci: 20 lei/adult; 10 lei/copil. Pentru zona VIP: 25 lei atât pentru adulţi cât şi pentru copii.


Articole înrudite