La 20 de ani de la înfiinţare, Federaţia Română de Dans Sportiv, împreună cu Asociaţia Judeţeană de Dans Sportiv Mureş, au organizat în perioada 05-06.03.2011 Campionatul Naţional al României pe secţiuni, Cupa Mureşului, ediţia a II-a şi, în premieră pentru România, Cupa Europeană la secţiunea standard. Sala polivalentă din Târgu Mureş s-a dovedit a fi neîncăpătoare în cele două zile de competiţii, una mai importantă decât alta. De exemplu, sâmbătă seara, când au început sferturile de finală la Cupa Europeană, nici pe scările de acces nu se mai găseau locuri. Nu numai în tribune a fost înghesuială, ci şi pe ringul de dans - cu 751 de perechi participante la cele trei competiţii: 21 la Cupa Europeană, 430 la Campionat şi 300 la Cupa Mureş - a constituit un record de participare de-a lungul celor 20 de ani de existenţă a FRDS. Cu o prezenţă de invidiat la Cupa Mondială, cele 21 de perechi prezente, din tot atâtea ţări, au făcut un spectacol de neuitat pentru cei prezenţi la acest eveniment, iar România, reprezentată de perechea Rareş Cojoc-Katarzyna Kapral, a reuşit să obţină medalia de bronz.
Gălăţenii au fost în top
Campionatul Naţional a stabilit perechile participante la Campionatele Europene şi Mondiale, participanţii la Cupele Europene şi Mondiale şi perechile care vor face parte din Lotul Naţional pentru 2011. Printre aceştia se numără şi sportivii gălăţeni, care au reuşit să câştige cinci titluri de campioni naţionali, patru de vicecampioni şi un loc cinci în şase finale din 14 concursuri. Dar iată rezultatele complete ale dansatorilor gălăţeni prezenţi în finalele de la Tg. Mureş:
-open peste 35 ani standard: Iulian Tenie - Lăcrămioara Tenie (Beija Flor) - locul 1 din 7 perechi participante; Cătălin Irimia-Roxana Irimia (Beija Flor) - locul 2 din 7 perechi participante; open 14-15 ani latino: Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacău) - locul 1 din 61 de perechi participante; open 14-15 ani standard: Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacău) - locul 1 din 62 de perechi participante, Raul Faliboga - Loredana Buţea (Fantezia), locul 2; Ştefan Gagu - Andra Radu (Fantezia), locul 5; open 6-9 ani standard: Cosmin Lupoaie - Maria Radu (Fantezia), locul 1 din 11 perechi participante; open 6-9 ani latino: Cosmin Lupoaie - Maria Radu - locul 2.
„Un campionat foarte echilibrat, cu foarte multe perechi extraordinar de bine pregătite, cu o participare numeroasă, într-un cuvânt foarte greu, şi vreau să felicit pe această cale toate perechile gălăţene prezente la acest concurs. Nu pot să nu remarc şi perechile finaliste de la Cupa Mureş, Răzvan Lupaşcu - Diana Miron, locul 5 clasa D 14-15 ani, şi Dragoş Ionaşcu - Anca Hortolomei, locul 4 clasa E standard 16-35 ani, care şi ele au avut de înfruntat perechi valoroase, ceea ce spune că dansul sportiv românesc este într-o permanentă creştere valorică şi nu poţi să-ţi mai permiţi să te prezinţi la competiţii dacă nu eşti foarte bine pregătit. Peste două săptămâni sperăm să ne întoarcem de la Iaşi cu încă o calificare la mondiale şi trei perechi campioane naţionale, rezultate care ar situa Galaţiul din nou pe primul loc”, ne-a declarat Andreea Adam, antrenor Fantezia. Să le urăm succes.