25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga a II-a programează sâmbătă partidele unei noi etape. FCM Dunărea va juca în faţa propriilor suporteri, de la ora 11.00 cu cei de la Concordia Chiajna.
Partida se anunţă interesantă, iar dunărenii sunt hotărâţi să obţină prima victorie din acest an, într-un joc oficial. „Un meci în care întâlnim o echipă care trage la promovare şi de aceea îl vom trata cu maximă seriozitate. La Buzău, băieţii s-au mişcat bine, ne-am creat o mulţime de ocazii, dar din păcate nu am reuşit să câştigăm decât un singur punct. Sunt mulţumit de cum s-au desfăşurat antrenamentele din această săptămână, jucătorii sunt motivaţi şi sunt convins că ne vom adjudeca cele trei puncte puse în joc. Trebuie să profităm pentru că avem un culoar favorabil pentru o clasare în primele patru din seria noastră”, ne-a declarat antrenorul Viorel Tănase. Din lotul gălăţean vor absenta în acest meci: Enache, suspendat, Florea, Antohi, ambii accidentaţi. Vor reveni însă Cioinac şi D. Popescu. Celelalte jocuri ale etapei sunt: Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Snagov, Dinamo II Bucureşti - Săgeata Năvodari, CF Brăila - Gloria Buzău, Juventus Bucureşti - Steaua II, CS Otopeni - Delta Tulcea, FC Botoşani - Farul Constanţa, Viitorul Constanţa - Astra II Giurgiu. După 16 etape, formaţia gălăţeană se situează pe locul şase cu 23 de puncte.


Articole înrudite