Echipa de rugbi a Colegiului Tehnic Traian Vuia, aflată în turneu în Franţa, la invitaţia primăriei din Pessac, a reuşit o victorie contra echipei Fanion Rugby Club Pessac. După ce în primul meci a câstigat cu 15-12 cu Aloutte, de data aceasta echipa gălăţeană a învins cu scorul de 17-14. Pentru gălăţeni au marcat: Boboc C., Tihan I., Grumăzescu (câte un eseu) şi o transformare prin Grumăzescu. Antrenorul echipei, prof. Marius Secuianu, a adoptat o tactică bună, folosind forţa pachetului de înaintare, care a dus tot greul jocului, dovedind o superioritate tehnico-tactică, concretizată prin cele trei eseuri marcate de înaintaşi. Gălăţenii se întorc acasă aducând Cupa transmisibilă, care a fost pusă în joc între cele două oraşe. Trofeul va rămâne în vitrina Clubului Colegiului Tehnic Traian Vuia, fiind cucerit de echipa gălăţeană pentru a trei oară consecutiv. Deşi a avut de parcurs 3.000 km şi, un program infernal, înfruntând toate aceste incoveniente, jucătorii gălăţeni s-au comportat remarcabil, având numai victorii în meciurile avute atât la Pessac, cât şi la Galaţi.