23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSU Danubius se apropie de podium
CSU Danubius se apropie de podium

Duminică s-au disputat jocurile penultimei etape a Diviziei A la handbal feminin. CSU Danubius Galaţi a jucat pe teren propriu cu CSU Târgovişte. Gălăţencele nu au avut niciun fel de emoţii şi chiar dacă au avut în faţă un adversar modest, şi-au respectat sarcinile de joc şi au făcut o repetiţie utilă pentru ultimul joc oficial din acest an de la Plopeni. Antrenorul Valeriu Costea a rulat tot lotul trecut pe foaia oficială, cu două excepţii: Mădălina Pascaru, care s-a accidentat într-un meci la Constanţa din cadrul Campionatului Naţional de junioare I şi Roxana Lifu. Rezultat final: CSU Danubius - CSU Târgovişte 42-18 (22-10). Echipa gălăţeană a fost alcătuită din: Daniela Goldic (7 intervenţii), Laura Bujoiu (8 intervenţii) - Lavinia Poteraşi (5 goluri), Cristina Marcu (1), Christina Mircescu (8), Cosmina Cozma (7), Gabriela Conache (9), Irina Diaconu (4), Marie Jane Kanda (3), Ioana Pocriş, Sorina Penciu (1), Irina Başa (2), Andreea Baciu (1), Alina Croitoru (1). Celelalte rezultate ale rundei: Spartac Bucureşti - HC Piatra Neamţ 20-32, Ştiinţa Bacău - HC Activ CSO Plopeni 28-26, CSM Bucureşti II - HM Buzău 30-27, ACS Şc.181 SSP Bucureşti - CSU Ştiinţa Bucureşti 21-31. După cinci victorii consecutive, CSU Danubius se menţine pe locul V, dar s-a apropiat la un singur punct de podium. Gălăţencele vor încheia turul la Plopeni, unde miercuri vor întâlni pe Activ.


Articole înrudite