14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSU Belor nu şi-a asigurat calificarea în 5-8
CSU Belor nu şi-a asigurat calificarea în 5-8

Divizia A1 la volei feminin a programat în weekend partidele turneului 11, penultimul din sezonul regulat. CSU Belor a întâlnit luni seara în sala UMF din Tg. Mureş pe CSU Medicina CNUE. Cu cuţitul la os, mureşencele au intrat mai bine în meci şi au condus la un moment dat cu 13-7. Muştruluite de antrenorul Bogdan Paul, gălăţencele au revenit şi într-un final dramatic şi-au adjudecat primul set la limită. Cel de-al doilea set s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, a fost interesant din punct de vedere al evoluţiei scorului şi a avut acelaşi deznodământ cu primul. CSU Belor s-a descătuşat în setul trei şi a obţinut o victorie de trei puncte. Rezultat final: CSU Belor Galaţi - CSU Medicina CNUE Tg. Mureş 3-0 (23, 23, 15).
Echipa gălăţeană a început cu formula: Anamaria Berdilă 3 puncte, Borislava Saykova 13 p, Adina Roşca 1 p, Sorina Miclăuş 7 p, Andrea Lakovic 8 p, Mirela Shahpazova 5 p - Nikolina Bozicevic, libero. Au mai intrat: Elena Becheva 1 p, Lara Vukasovic 9 p. În prima partidă, echipa noastră a fost învinsă de CS Medgidia, scor 0-3. După 19 etape, CSU Belor se menţine pe locul 8 cu 25 de puncte, la o lungime de locul 7 deţinut de CSO Voluntari. Totodată, diferenţa faţă de locul 8 pe care se află Rapid este de patru puncte. Ultimul turneu este programat la Bacău în perioada 2-4 aprilie, CSU Belor va juca cu CSO Voluntari 2005, Ştiinţa Bacău şi CSM Volei Alba Blaj. Obiectivul echipei gălăţene este calificarea în play-off-ul 5-8.


Articole înrudite