Liga Florilor la handbal feminin a programat în weekend partidele celei de-a 17-a etape. Cu Alexandrina Soare pe banca tehnică, dar în continuare fără jucătoarele Alla Sheiko şi Cristina Andriţa, accidentate, CSM Galaţi a primit vizita celor de la ASC Corona 2010 Braşov. Gălăţencele au început în forţă şi au condus cu 7-3 după primul sfert de oră şi ne-au dat speranţe că pot produce surpriza. Din păcate au urmat 12 minute de secetă, braşovencele au profitat, au preluat iniţiativa şi au trecut în avantaj. Oaspetele au marcat primul gol şi după pauză pentru 12-8. Echipa gălăţeană are meritul că nu a renunţat, Emilia Anghel reuşit câteva parade eficiente, Daciana Balaban şi-a făcut numărul cu pasele specialitatea casei, Elena Livrinikj şi-a amintit că ştie să marcheze, Tamara Bokaric, şefa apărării a urcat şi în atac şi a adus egalarea după două goluri consecutive, scor: 15-15 în min. 38. Spre regretul tuturor celor prezenţi doar atât s-a putut, Corona, cu o echipă completă a controlat ultima treime a meciului şi a obţinut victoria. Rezultat final: CSM Galaţi - ASC Corona 2010 Braşov 22-24 (8-11). Antrenoarea Alexandrina Soare a folosit lotul: Elena Şerban 2 intervenţii, Emilia Anghel (7) - Cristina Marcu 1 gol, Denisa Şelever 3, Daciana Balaban 1, Cătălina Cioaric 2, Lăcrămioara Cîlici 2, Iulia Stroia, Mădălina Conache 3, Elena Livrinikj 7, Tamara Bokaric 3. CSM Galaţi se menţine pe locul 13 cu 5 puncte, la un singur punct distanţă de locul 12, ocupat de CSU Cluj Napoca, cel care asigură prezenţa la turneul de baraj pentru promovare-retrogradare. Următorul meci este programat pe 3 martie, de la ora 18.00, la Brăila cu HC Dunărea.