23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cine bagă bani la Oţelul?
Cine bagă bani la Oţelul?

Oţelul a început o nouă etapă în care situaţia financiară se reflectă în valoarea lotului echipei gălăţene. Administratorul special Lucian Ciofoaia anunţa înainte de începutul pregătirilor că firma australiană Aspen Alpine Management se va ocupa de managementul sportiv al grupării de la Dunăre. În traducere, asta însemna că australienii se vor ocupa de tot ceea ce însemnă parte sportivă: transferuri, numirea staff-ului tehnic şi negocierea salariilor jucătorilor şi antrenorilor. Ultima parte urma să fie realizată împreună cu reprezentantul TNG, Lucian Ciofoaia. Între timp s-a aflat că în spatele firmei australiene se găseşte avocatul australian de origine română Florin Burhală. Acesta a dat un interviu unui cotidian central în care a a afirmat că are de gând să preia Oţelul, însă doar după ce se va face un audit la club. Până atunci, Aspen Alpine va coordona activitatea sportivă de la club. Australienii au făcut primul pas prin numirea lui Andrei Rusu în fruntea departamentului de scouting (nou înfiinţat). Acesta l-a adus pe Hans Michael Weiss, care antrenase ultima oară naţionala statului Filipine. Germanul a trecut la treabă în cantonamentul din Slovacia şi, împreună cu Rusu, a trecut la cârpirea lotului de jucători. În cantonament au apărut mulţi jucători liberi de contract, dar mulţi dintre ei departe de fenomen. Weiss a făcut o triere şi a reuşit cu chiu cu vai să formeze un lot care cu greu ar putea să se bată pentru promovarea în prima ligă. Marile lovituri ale perioadei de transferuri ar fi trebuit să fie portarul Bornescu şi atacantul Pouga. Andrei Rusu îi anunţase pe cei doi transferaţi în proporţie de 95% la echipa gălăţeană. Iată însă că uneori 5% reprezintă mai mult decât 95%. Bornescu nu a mai venit să semneze pentru că germanul Weiss voia să-l vadă la antrenament înainte să semneze. Camerunezul Pouga a venit la Galaţi, a stat câteva zile, dar s-a intors în Portugalia, unde a semnat cu Boavista. Pouga a cerut un salariu de 4.000 de euro pe lună, însă conducerea Oţelului nu a dorit să-i onoreze pretenţiile. Andrei Rusu a declarat că atacantul camerunez nu a mai semnat cu Oţelul pentru că echipa gălăţeană nu poate transfera jucători extra-comunitari din cauză că se află în insolvenţă. Acelaşi lucru l-a păţit şi Dinamo, care nu l-a putut legitima pe brazilianul Miranda. Lucrurile sunt însă complicate la Oţelul. Clubul este condus de Lucian Ciofoaia, care însă nu prea se înţelege cu omul celor de la Aspen, Andrei Rusu. De altfel, cei doi se află în relaţii reci după ce Ciofoaia a negociat transferul a trei jucători de la Dinamo iar aceştia nu au mai sosit pentru că antrenorul Weiss dorea să-i vadă mai întâi la antrenamente. Un moment penibil a fost înregistrat la conferinţa de presă de vineri, când Andrei Rusu a intrat la conferinţă abia după ce i s-a dat ok-ul de la Bucureşti.
Marea întrebare este la ora actuală: cine bagă bani la Oţelul? TNG conduce, dar odată cu arestarea lui Dan Adamescu lucrurile sunt tulburi. Cei de la Aspen Alpine conduc din punct de vedere sportiv, dar nu pot lua decizii majore. La Oţelul există un vid creat de banii care practic nu prea există. Singurele fonduri pe care se poate baza clubul gălăţean la ora actuală sunt cele provenite din drepturile de televizare. Poate că au mai intrat nişte bani din transferul lui Iorga la Pandurii, dar lucrurile sunt neclare. Conducerea clubului a dorit să-l vândă pe Tudorie la Borussia Monchengladbach, dar germanii nu au mai dat niciun răspuns. Marquinhos a plecat şi el la Qabala, dar cazul va fi judecat la TAS, pentru că brazilianul şi-a reziliat unilateral contractul cu gruparea gălăţeană. Cert este faptul că Oţelul are nevoie urgentă de o infuzie de capital, dar aceasta nu va veni prea curând. Apariţia firmei australiene Aspen Alpine Management părea a limpezi apele, însă lucrurile sunt mai încurcate decât înainte. Care este bugetul Oţelului şi cine este finanţatorul clubului sunt întrebări la care răspunsurile nu vor veni prea curând.


Articole înrudite