Ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Valeca, a participat, sâmbătă seară, la Galaţi, la deschiderea ediţiei a XXVI-a a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru copii de până în 13 ani. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Principele Radu al României şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Campionatul, care se va încheia duminică, se desfăşoară la Sala Sporturilor din Galaţi, numărul participanţilor fiind de circa 600 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, provenind din zeci de cluburi de karate tradiţional din toată ţara. Prezenţa ministrului Cercetării şi Inovării la deschiderea campionatului s-a datorat faptului că Şerban Valeca este preşedinte de Onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional.
Prezent la Galaţi, ministrul Şerban Valeca a spus că Hotărârea de Guvern privind acordarea de granturi olimpicilor care doresc să îşi continue studiile universitare şi post universitare în ţară (4 + 2 ani), cu obligaţia de a lucra apoi, 4 ani, într-un institut de cercetare din România, va intra în vigoare săptămâna viitoare. Potrivit ministrului, ajutoarele financiare guvernamentale disponibile sunt mai mari decât cele acordate în Olanda sau Marea Britanie, scopul acordării lor fiind păstrarea în ţară a tinerilor cu rezultate foarte bune la învăţătură . Potrivit ministrului, granturile, cu valori cuprinse între 1.500 şi 3.500 de euro pe an se pot acorda, în acest an, pentru circa 600 de olimpici care au ocupat locurile I, II sau III la olimpiade naţionale sau internaţionale.
"Joia trecută s-a aprobat o HG care prevede pe lângă bursele şi alte stipendii pentru studenţii români deosebiţi, un grant de cercetare pentru toţi olimpicii români care au câştigat locurile I, II III la olimpiada naţională sau internaţională. Sunt 3.500 -1.500 de euro pe an, încă 700 de euro pentru un grup de 5 care vor să facă un montaj experimental şi încă 500 euro - contravaloarea participării la conferinţe naţionale sau internaţionale. Toate le-am gândit văzând cam ce-i tentează pe ei afară, iar sumele de bani din România ar fi mai mari ca cele din Olanda sau Marea Britanie şi am considerat că aceste mici genii e bine să rămână în ţară cu două efecte – o competiţie mai mare în universităţile româneşti (pentru că obligativitatea este să urmeze universităţi din ţară - cu program Erasmus, dacă vor, pot să meargă şi afară, nu-i ţine nimeni aici - 4 plus 2 ani master, deci şase ani şi minim 4 ani să lucreze într-un institut de cercetare în România, deci 10 ani beneficiază de acest program cu aceste condiţionalităţi). Din păcate, probabil copiii şi-au făcut în acest an o anumită opţiune, dar sper ca după lansarea programului să înceapă să vină, să aibă o accesibilitatea mai mare…, sumele nu-s împovărătoare pentru bugetul de stat, chiar dacă ar putea accesa toţi cei 600 de olimpici din acest an … deci eu cred că aceşti copii de excepţie au o variantă foarte bună de a rămâne în ţară şi de studia şi de a lucra în domeniul cercetării", a declarat ministrul Cercetării.