Campionatul Naţional de volei rezervat cadeţilor a pornit la drum. Duminică 14 octombrie, în sala Florin Balaiş, de la ora 12.00 se dispută derbiul gălăţean dintre Arcada şi CSS din cea de-a doua etapă grupa B. Cele două echipe vin după rezultate diametral opuse, Arcada a cedat la Tulcea în timp ce CSS s-a impus la Constanţa şi promit un meci interesant. „Am programat meciul la ora 12.00 pentru că îmi doresc să avem cât mai mulţi spectatori de toate vârstele care să creeze o atmosferă frumoasă, cu galerii care să încurajeze cu fair-play ambele echipe care reprezintă viitorul voleiului masculin gălăţean. Pe cei interesaţi să practice acest sport îi aştept alături de noi la selecţii”, ne-a declarat antrenorul de la Arcada, Alin Lazăr. Lotul de jucători : Iustin Pavel, Daniel Spiridon, Radu Gherasim, Florin Gheorghe, Albert Eftimie, Valentin Grădinaru, Adrian Apostu, Emil Samson, Iuri Eftimie, Nicolae Brănişteanu, Vlad Neştian, Dragoş Nedelcu, Aurelian Zotalis.