25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bereșteanca Elena Mocanu, vicecampioană mondială cu barca României la Varese
Bereșteanca Elena Mocanu, vicecampioană mondială cu barca României la Varese

Recent, orașul italian Varese a găzduit Campionatul Mondial de Canotaj Under 19 și Under 23. Delegația României a confirmat toate așteptările și a cucerit foarte multe medalii de aur, argint și bronz. Puțini gălățeni știu faptul că echipajul de 4 rame al României la categoria junioare a avut-o în componență pe Elena Mocanu, 18 ani, originară din orașul Berești, județul Galați, legitimată la CSU Halep Constanța.

„La campionatul mondial de la Varese, Italia am concurat în barca de 4 rame alături de colegele mele Amalia Azoiței, Andreea Dinu și Izabela Boldea și împreună am reușit să urcăm pe treapta a doua a podiumului. Această medalie a fost obținută din greu cu multe sacrificii, sute de kilometri vâsliți și cel mai important... cu dorință. Am fost foarte încrezătoare încă de la plecarea din țară, eram foarte nerăbdătoare pentru a arăta ce putem și cât de ambițioase suntem. Cursa s-a încheiat cu medalia de argint, cea mai valoroasă medalie a mea din cariera sportivă. Pe mai departe îmi propun să fiu la fel de ambițioasă și să muncesc mai mult pentru a reuși ceea ce îmi doresc. În această perioadă ne bucurăm de vacanța bine meritată unde ne vom odihni și recăpăta forțe noi și proaspete, apoi începând cu luna noiembrie vom începe pregătirea pentru competițiile ce vor urma”, ne-a declarat Elena.


Articole înrudite