Primăria municipiului Galaţi informează că la Şcoala nr. 22, din cartierul Micro 19, a fost construită o sală modernă pentru orele de Educaţie fizică şi sport.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Trebuie să încurajăm copiii să facă sport, dar avem datoria şi să le oferim condiţii în acest sens. Mă bucur că elevii Şcolii nr. 22 au început deja orele de educaţie fizică în noua sală. Sportul înseamnă sănătate şi vom continua să le oferim copiilor cele mai bune condiţii pentru mişcare”.
Noua construcţie cuprinde sala de sport propriu-zisă, vestiarele, grupurile sanitare, spaţiile tehnice etc. Este vorba despre un proiect derulat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, în timp ce Primăria municipiului Galaţi a asigurat partea de utilităţi.
Valoarea proiectului este de aproximativ de 2 milioane de lei, iar lucrările au fost realizate de de către constructorul SC COLEN IMPEX SRL, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Galerie de imagini, mai jos!