16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Bebiţele” United şi „scaieţii” Handbal Art merg împreună la turneul semifinal, „buburezele” Danubius 2010 nu s-au descurcat rău
„Bebiţele” United şi „scaieţii” Handbal Art merg împreună la turneul semifinal, „buburezele” Danubius 2010 nu s-au descurcat rău

Sala LPS din Buzău a găzduit în weekend faza pe euroregiuni la handbal junioare 5. La start s-au aliniat 10 echipe care au fost împărţite în două grupe astfel: United 1, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău, ACS Danubius 2010 Galaţi, Omer Constanţa, Laguna Constanţa respectiv United 2, Handbal Art, CS Ovidiu, Axiopolis Cernavodă, LPS Tulcea. Galaţiul a respectat şi în acest an tradiţia, două dintre cele patru echipe prezente făcând pasul în faza următoare. Competiţia a fost dominată de United 1, antrenată de Daniela Goldic care a obţinut numai victorii: 18-7 cu Omer, 31-15 cu Danubius 2010, 37-6 cu Laguna, 23-20 cu LPS IBS Buzău şi 14-12 în finala mare cu concitadina, Handbal Art. La rândul lor, „scaieţii” antrenaţi de Gabriela Talabă şi Mădălina Postelnicu au câştigat grupa din care au făcut parte după următoarele rezultate: 17-12 cu LPS Tulcea, 9-8 cu CS Ovidiu, 15-8 cu Axiopolis şi 19-19 cu United 2. O evoluţie foarte bună a avut-o şi United 2, care după ce a înregistrat rezultatele: 22-16 cu Axiopolis, 22-12 cu LPS Tulcea, 17-21 cu CS Ovidiu şi 19-19 cu Handbal Art, a ocupat locul 2 în grupă dar neavând drept de participare în faza următoare a cedat locul următoarei clasate, CS Ovidiu. De-asemenea, trebuie lăudată şi prestaţia „buburuzelor” pregătite de Sergiu Mărcuţ care după ce au înregistrat rezultatele: 23-13 cu Laguna, 18-30 cu LPS IBS Buzău, 15-31 cu United 1, 16-14 cu Omer, au terminat pe locul trei în grupă.
Loturile echipelor gălăţene: Ioana Andone, Bianca Iacob, Rebeca Bodea, Daria Crăciun, Antonia Costin, Delia Gheorghe, Giulia Holban, Maria Istrate, Rafaela Popescu, Ema Preda, Maria Spătaru, Miriam Streşină, Andreea Zugrăvel, Alessia Albu - United 1 respectiv Irina Gherasim, Adnana Ancerencu, Delia Sandu, Laura Mazilu , Claudia Decianu, Elena Stoianovici, Ioana Trifan, Ioana Vrabie, Erica Buric, Maria Palade, Alessia Barbu şi Teodora Dohotariu - United 2; Iulia Alexia Amolioaiei, Cristiana Ioana Anastasiu, Elena Andreea Ariton , Denisa Maria Crăiţă, Maya Jessica Darie , Maria Andreea Dumitrache , Andreea Diana Ghiorghiţă , Alesia Gabriela Iohan, Maria Teodora Lungu, Ramona Florentina Matei, Mihaela Alexandra Munteanu , Sabina Cristina Şoltuz, Antia Ioana Tofan , Maria Lavinia Tudose , Andrada Marlena Vartolomei , Adriela Maria Vasiliu - Handbal Art; Gabriela Bujor, Cristina Caraghiulea, Cristina Neagu, Ana Rotaru, Alicia Chiscop, Diana Muşat, Delia Ghimpu, Alexia Bucner, Alexandra Postolache, Sofia Bălan, Maria Bujniţă, Denisa Angheluţă, Beatrice Coropceanu, Ioana Grigore - ACS Danubius 2010. Turneul semifinal este programat în perioada 11-13 mai la Oneşti cu participarea echipelor: CSS Bacău, OK Sport Oneşti, LPS Suceava, Handbal Kids Joy Vaslui, United, Handbal Art, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău şi CS Ovidiu. Primele patru clasate obţin biletele pentru turneul final.


Articole înrudite