15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Baschetbaliştii de la CSM Phoenix CSU Galaţi, la doi paşi de Grupa galbenă
Baschetbaliştii de la CSM Phoenix CSU Galaţi, la doi paşi de Grupa galbenă

Duminică s-au disputat meciurile din cea de-a 16-a etapă, antepenultima din sezonul regulat grupa C a Ligii Naţionale de baschet masculin. Liderul CSM Phoenix CSU Galaţi a primit vizita în sala Polivalentă Dunărea celor de la CSM 2007 Focşani. Oaspeţii, cu americanii Cornelius şi Kilgore, autori a 47 de puncte şi Petrişor, care în campionatul precedent a jucat la echipa noastră au dat o replică consistentă şi au condus ultima oară în min.16, scor 34-36. Gălăţenii pregătiţi de Dragan Radovic şi Bogdan Bălănică s-au întrebuinţat serios, Perovic, Miller şi Corpodean au fost eficienţi, au apăsat pedala de acceleraţie şi au tranşat disputa în sfertul trei. Focşănenii au mai avut o tresărire de orgoliu în debutul ultimului sfert când după un ecart de 6-0 s-au apropiat la 68-61, dar echipa gălăţeană şi-a demonstrat maturitatea şi s-a impus destul de clar până la urmă. Rezultat final: CSM Phoenix CSU Galaţi - CSM 2007 Focşani 86-70 (21-21, 23-18, 24-16, 18-15). Lotul folosit de echipa învingătoare: Miller 21 puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive, 2 intercepţii; Voinescu (3 p, 0, 0, 0); Dukity (7 p, 4, 5, 0); Corpodean (14 p, 11, 3, 0); Perovic (24 p, 4, 1, 0); Djordjevic (9 p, 7, 1, 2); Stan (6 p, 3, 0, 0); Vlad (2 p, 2, 2, 0); Grecu. După 16 etape şi o serie de 15 victorii consecutive, CSM Phoenix CSU se menţine liderul grupei cu 31 de puncte şi va mai juca două meciuri în prima fază a campionatului cu: U Cluj, pe 9 ianuarie în deplasare şi cu ACS Tg. Jiu, pe 12 ianuarie, de la ora 17.00 în sala Dunărea. Câştigătoarea grupei C va continua în Grupa Galbenă, alături de ocupantele locurilor 7 şi 8 din grupa A, cel mai probabil Dinamo Bucureşti şi Steaua sau SCM Timişoara şi de primele 3 clasate din grupa B: CSO Voluntari, CSM Mediaş şi Athletic Constanţa.


Articole înrudite