25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Baschetbaliştii de la CSM Galaţi, la trei minute de o victorie uriaşă în faţa deţinătoarei Cupei României
Baschetbaliştii de la CSM Galaţi, la trei minute de o victorie uriaşă în faţa deţinătoarei Cupei României

Liga Masculină de Baschet s-a reluat cu partidele unei etape intermediare. CSM Galaţi a primit vizita la sala Polivalentă Dunărea câştigătoarei Cupei României din ultimele două sezoane, CSO Voluntari. Oaspeţii au confirmat aşteptările şi au câştigat primul sfert cu 21-10, avantaj ce s-a dovedit decisiv pentru victorie.
Echipa gălăţeană pregătită de Florin Nini ajutat de Cătălin Ştefănescu şi Milos Pesic şi-a turat motoarele, a revenit spectaculos şi a dat o replică consistentă. Ultimul sfert a fost dramatic, CSM Galaţi a trecut în avantaj pe tabela de marcaj după trei „triţe” consecutive: Stan, Brewton şi Ciotlăuş, scor: 74-69 în min.37, CSO Voluntari a profitat de experienţa superioară şi a reuşit să evite o surpriză. Rezultat final: CSM Galaţi -CSO Voluntari 76-80 (10-21, 20-19, 25-18, 21-22).
Pentru echipa gălăţeană au jucat: Brewton 14 puncte, 2 recuperări, 4 pase decisive, o intercepţie; Stan (3 p, 5, 1, 1); Ciotlăuş (9 p, 3, 1, 0); Sturanovic (6 p, 2, 3, 2); Ferguson-Masters (15 p, 4, 3, 1); Milon (7 p, 4, 1, 0); Galbreath Jr. (12 p, 3, 0, 0); Azaria (2 p, 1, 0, 0); Pesic (2 p, 0, 3, 0); Vlad (6 p, 0, 1, 0). CSM Galaţi ocupă locul 13 cu 26 de puncte şi va juca etapa viitoare, pe 5 martie, la Bucureşti, cu vecina de clasament Dinamo.


Articole înrudite