27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Avântul Valea Mărului, victorie importantă la Bacău, Sporting, înfrângere nemeritată cu un gol din corner
Avântul Valea Mărului, victorie importantă la Bacău, Sporting, înfrângere nemeritată cu un gol din corner

Liga a III-a a programat în weekend partidele din prima etapă a returului. Din cele trei echipe gălăţene care activează în seria I au intrat în focuri două, Metalosport a stat din cauza numărului impar de echipe. Sporting a jucat sâmbătă pe „Lieşti Arena” cu Olimpic Cetate Râşnov. Băieţii antrenaţi de Ionuţ Niculcea şi Dorinel Matei, în ciuda celor două absenţe importante: Edi Dumitru şi Sprînceană, suspendaţi, au avut iniţiativa, au irosit ocazii importante prin: Coman (2) şi Preda dar au trebuit să se recunoască învinşi la singura fază în care oaspeţii au trecut de centrul terenului, primind un gol direct din corner în min.65. Rezultat final: Sporting Lieşti - Olimpic Cetate Râşnov 0-1 (0-0). Lieştenii au folosit formula: Vădeanu - Alupei, Preda, Manea, B.Dumitru - Iancu, Balaban, Lovin, Popov - Adamache, Coman. Au mai intrat: Crihană, Filimon, Şuşnea, Borşan.
Avântul Valea Mărului a jucat în deplasare cu SC Bacău. După un meci echilibrat, cu ocazii şi de o parte şi de cealaltă, vălmărenii au câştigat la limită graţie unui autogol din repriza a II-a. La scorul de 0-1, Gârleanu a ratat o ocazie uriaşă, scăpat singur cu portarul Hăisan, l-a luat la ţintă. Rezultat final: SC Bacău - Avântul Valea Mărului 0-1 (0-0). Antrenorii Valentin Cramer şi Cătălin Curteanu au început cu 11-le: Chiriţescu - Frunză, Sava, Bogoş, Vîrlan - Căldăraru, Popa, Gîrleanu, I.Cristian - Ciochină, Petică. Au mai evoluat: Dodan, Roşu, Bălan, Antofe. Situaţia din clasament se prezintă astfel: Sporting Lieşti 23 puncte - locul VIII, Metalosport 18 p - locul IX, Avântul Valea Mărului 16 p - locul X. Etapa viitoare, echipele gălăţene vor juca astfel: Sportul Chiscani - Sporting Lieşti, Metalosport - Aerostar Bacău, Avântul Valea Mărului stă.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi