11 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada, la a treia înfrângere consecutivă
Arcada, la a treia înfrângere consecutivă

Prima apariţie în faţa propriilor suporteri din campionat nu a adus şi revirimentul scontat pentru voleibaliştii conduşi de Marian Apostu şi Nicu Harabagiu. Arcada a întâlnit sâmbătă, la Galaţi, nou promovata Banatul Caransebeş. Gălăţenii au început în forţă, şi-au adjudecat primul set şi au dat impresia că vor obţine primele trei puncte. Mai mult, Bartha, Paşcan, Radovic &Co au irosit cinci şanse să conducă cu 2-0 la seturi. Banatul, o echipă muncitoare şi ambiţioasă şi-a revenit din pumni şi a condus cu 2-1, iar apoi chiar dacă gazdele au restabilit egalitatea, s-au impus în tie-break, demonstrând că şi-au învăţat mai bine lecţia, după primele două etape când au cedat în setul decisiv. „Se pare că am uitat că totuşi suntem o echipă nouă şi ne-am fixat un obiectiv prea îndrăzneţ. Nu am jucat rău, dar nu reuşim să spargem gheaţa şi să obţinem prima victorie din campionat. Nu disperăm însă, am încredere în băieţi şi va veni şi rezultatul pozitiv care să producă şi declick-ul aşteptat”, ne-a declarat antrenorul Marian Apostu. Rezultat final: Arcada - Banatul 2-3 (21, -31, -19, 20, -9). Formula folosită de echipa gălăţeană: Bartha, Paşcan, Zupanc, Dumitrache, Radovic, Cosic, Ghimeş -libero. Au mai evoluat: Cristudor, Pârvu -libero. Etapa viitoare, Arcada va încerca să dezamorseze „bomba” în fieful campionilor de la VCM Tomis Constanţa.


Articole înrudite