Sala Polivalentă Dunărea a găzduit sâmbătă seara partida Arcada Galaţi - CSM Bucureşti din cea de-a 29-a etapă a Diviziei A1 la volei masculin. După o serie de 10 victorii consecutive, echipa gălăţeană a reintrat în lupta pentru câştigarea campionatului. Bucureştenii au condus până la cel de-al doilea time out tehnic din primul set şi au dat ceva emoţii celor peste1000 de spectatori prezenţi în tribună. Gălăţenii şi-au revenit însă foarte repede, au controlat finalul şi şi-au adjudecat primul set. Lucrurile au fost foarte clare în continuare şi s-a făcut instantaneu 2-0. Echipa oaspete a avut o tresărire de orgoliu în cel de-al treilea set când s-au agăţat dar experienţa superioară a formaţiei pregătite de Nicu Harabagiu şi-a spus cuvântul şi Arcada a bifat cele trei puncte puse în joc. Rezultat final: 3-0 (21, 13, 23). Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Despotovski, Spînu - 9 puncte, Bala - 10 p, Gontariu - 14 p, Rangel - 6 puncte, Kovacevic - 8 puncte. Au mai intrat: Filippov 1 punct şi Cristudor. Situaţia din clasamentul grupei 1-6 se prezintă astfel: 1. LMV Tricolorul Ploieşti 72 puncte, 2. Arcada Galaţi 70 puncte, 3. Steaua Bucureşti 64 puncte, 4. ACS VM Zalău 57 p, 5. SCM U Craiova 47 p, 6. CSM Bucureşti. 44 p. Arcada va juca în această săptămână două meciuri decisive în tentativa de a aduce în premieră la Galaţi medaliile de aur: cu Steaua la Bucureşti, marţi, de la ora 20.00 şi cu LMV Tricolorul, la Galaţi pe 21 aprilie, de la ora 13.30.