15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Divizia A2 la volei a programat în weekend partidele celei de-a V-a etape. O rundă nefastă pentru cele două echipe gălăţene, care au pierdut pe linie. Arcada, liderul seriei A2 Est la masculin, s-a deplasat în Giuleşti pentru confruntarea cu Rapid. Gălăţenii au condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi şi cu 24-22 în actul IV. Dar surprinzător, după ce au ratat trei mingi de meci, au cedat în tie-break, înregistrând prima înfrângere din campionat. „Un meci pe care ni l-am făcut singuri greu. Am condus cu 24-22 în setul patru, preluarea ne-a trădat pe finalul ultimelor două seturi, am greşit o schimbare şi îmi asum această înfrângere. Un duş rece binevenit, care sper să ne trezească”, ne-a declarat antrenorul Marian Apostu. Rezultat final: Rapid Bucureşti - Arcada Galaţi 3-2 (-21, 22, -20, 24, 13). Echipa gălăţeană a folosit formula: Râpeanu, Harabagiu, Todaşcă, Palfi, Cociş, Apostu, Pârvu -libero. A mai evoluat Ciucă. Etapa viitoare, Arcada va juca pe teren propriu cu Dacia Buzău.
O surpriză neplăcută ne-au oferit-o fetele de la CSU, care deşi erau creditate ca favorite au pierdut ruşinos la Focşani, în faţa celor de la CSM LPS, echipă ce ocupa ultima poziţie în clasament, fără niciun punct. „Nu-mi explic ce s-a întâmplat, nu mă aşteptam să pierdem. Focşaniul a avut două linii: una experimentată, cu Mihaela Hoţoi, probabil la cel mai bun meci din carieră, şi una formată din junioare, care a câştigat duelul cu ale mele. Am discutat serios cu fetele, trebuie să-şi revină repede, pentru că nu ne permitem să ratăm calificarea în 1-4”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Rezultat final: CSM LPS Focşani - CSU Galaţi 3-0 (19, 21, 20). Lotul folosit: Andreea Niculcea (Ioana Ştefu), Ioana Stoica (Bianca Rusu), Ana Maria Berdilă, Oana Oprea, Cristina Botezatu, Mirela Bobaru - libero. Runda următoare, studentele se deplasează la Bucureşti unde vor întâlni pe CSM.

Articole înrudite