14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Adina Roşca, jucătoare CSU Belor: „Suntem determinate să ne atingem obiectivul, acela de a termina turneul cu două victorii clare”
Adina Roşca, jucătoare CSU Belor: „Suntem determinate să ne atingem obiectivul, acela de a termina turneul cu două victorii clare”

La sfârşitul săptămânii se vor disputa partidele turneului 4 din returul Diviziei A1 la volei feminin. CSU Belor Galaţi se va deplasa la Tg. Mureş şi va juca în sala UMF după următorul program cu: CS Medgidia, pe 20 martie respectiv CNE CSU Medicina Tg. Mureş, pe 22 martie, ambele de la ora 18.00. Meciurile vor fi transmise pe pagina de facebook CSU Medicina. Echipa gălăţeană s-a antrenat cu efectivul complet după ce Andrea Lakovic a revenit după entorsa care a împiedicat-o să evolueze în turneul precedent de la Galaţi şi este pregătită să obţină rezultate pozitive.
„De acum înainte toate meciurile sunt importante, iar orice punct câştigat contează deoarece între locul 5 şi locul 9 este o diferenţă de doar 9 puncte. Medgidia şi Târgu Mureş sunt două echipe cu care nu am apucat să jucăm în tur. Este un turneu dificil şi solicitant pe care îl vom aborda cu multă seriozitate şi vom da tot ce avem mai bun. Ne-am pregătit bine în această perioadă şi suntem determinate să ne atingem obiectivul, acela de a termina turneul din Mureş cu două victorii clare”, ne-a declarat jucătoarea de la CSU Belor, Adina Roşca. Echipa gălăţeană ocupă locul 8 în clasament cu 22 de puncte.


Articole înrudite